22.9 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialParlamentarii condamnați vor fi privați de pensie, în Italia

Parlamentarii condamnați vor fi privați de pensie, în Italia

Parlamentul italian a decis, joi, să suprime pensiile pentru aleșii condamnați pentru crime grave sau care au adus atingere imaginii instituției. Măsura va intra în vigoare în următoarele două luni, informează Agerpres.

“Acesta este un puternic semnal de moralizare” a politicii, a comentat, pe Twitter, Laura Boldrini, președinta Camerei Deputaților, conform AFP.

Președinții celor două camere ale parlamentului italian, Laura Boldrini și Pietro Grasso, sunt cei care au elaborat această propunere, menită să suprime pensiile pentru foștii parlamentari condamnați la pedepse mai mari de doi ani de închisoare, pentru asociere cu mafia, terorism sau pentru atingere adusă administrației publice.

Chiar dacă toți responsabilii politici s-au pronunțat în favoarea unei asemenea măsuri, unii o consideră insuficientă și cer pur și simplu anularea sistemului de pensii speciale pentru aleși.

Alții estimează că măsura ar fi trebuit să facă obiectul unei veritabile legi, nu să țină de o decizie internă a parlamentului.

Spre deosebire de pensiile altor cetățeni italieni, “rentele” aleșilor nu sunt acordate de sistemul de securitate socială, ci de parlament. Aceste pensii speciale nu suportă comparație cu modestele cotizații plătite de aleși în timpul mandatului lor.

Cele mai citite

Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu

Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie...

Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European. Se vor discuta candidaturile pentru președinția Consiliului și a Comisiei Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la reuniunea informală a Consiliului European în care se vor discuta candidaturile pentru principalele funcții europene. Reuniunea din 17 iunie...

Accident rutier cu 12 răniți în București. A fost implicat un microbuz cu muncitori nepalezi. Șoferul ar fi consumat alcool

12 oameni au fost trimiși la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în centrul Bucureștiului în noaptea de duminică spre luni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă