13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialNou bilanț în Ucraina: Numărul morţilor s-a DUBLAT în 15 zile

Nou bilanț în Ucraina: Numărul morţilor s-a DUBLAT în 15 zile

Numărul persoanelor care au murit în conflictul din estul Ucrainei s-a dublat în 15 zile, a anunţat, miercuri, ONU, de AFP, conform Mediafax. Astfel, numărul morților este de 2.086.

Acest bilanţ, calificat drept o "estimare foarte prudentă", se referă la perioada dintre jumătatea lui aprilie şi 10 august. De asemenea, s-au înregistrat "cel puţin 4.953 de răniţi (între care cel puţin 30 de copii)", a precizat, la Geneva, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, Cecile Pouilly.

Bilanţul include victimele înregistrate în rândul forţelor armate, grupărilor armate şi al populaţiei civile.

La 26 iulie, bilanţul estimat de biroul Înaltului Comisar era de 1.129 de morţi.

În medie, peste 60 de persoane au fost ucise sau rănite în fiecare zi în estul Ucrainei, începând cu jumătatea lui aprilie, potrivit biroului Înaltului Comisar. "Această tendinţă s-a accelerat clar recent, în medie cel puţin 70 de persoane fiind rănite sau ucise zilnic între 30 iulie şi 5 august, în timp ce numai în ziua de 7 august s-au înregistrat cel puţin 41 de morţi şi 143 de răniţi", a subliniat Pouilly.

Ea a precizat că aceste evaluări sunt aproximative, deoarece numărul răniţilor din rândul civililor este probabil subestimat, unii dintre ei nereuşind să ajungă la spitale, din cauza lipsei securităţii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă