26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialFest(in) pe Bulevard

Fest(in) pe Bulevard

Teatrul Nottara din Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al UNITER, organizează în 2015 cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard.

Evenimentul va avea două părţi şi se va desfăşura în perioada 8-17 octombrie şi în perioada 18-19 noiembrie (Secţiunea Multi Art EXIT).

Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, este un eveniment unic în Europa şi se constituie într-o amplă mişcare de reconsiderare a relaţiei penitenciarului cu societatea în procesul de reintegrare socială a foştilor deţinuţi. În acest an, el devine secţiunea Multi Art EXIT a Fest(in)-ului pe Bulevard. Cele două secţiuni principale ale proiectului sunt: Bulevardul Comediei şi Secţiunea competitivă, care, în acest an, are ca temă Criza limbajului – Limbajul crizei.

Începând cu acest an, festivalul va mai cuprinde o secţiune, In memoriam, dedicată individualităţilor teatrale dispărute, care au avut o contribuţie importantă la evoluţia teatrului românesc. Personalităţile comemorate de noi în această ediţie sunt: Mihaela Tonitza-Iordache, Cristina Pepino, Dan Micu.

Săptămâna festivalului se întregeşte cu o serie de evenimente conexe: colocvii, spectacole-lectură dedicate, de această dată, dramaturgiei poloneze contemporane, evenimente stradale, lansări de carte (de teatru), vernisajul unei expoziţii de fotografie.

 

Cele mai citite

Gabriela Firea vrea investiții mai mari în Cultura Capitalei

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat vineri că şi-ar dori să se aloce fonduri mai mari din bugetul municipalităţii pentru Cultură,...

Ministrul Apărării, despre sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Sprijinul "ferm" pentru state precum Ucraina şi Republica Moldova şi o abordare cuprinzătoare a securităţii în regiunea Mării Negre sunt "esenţiale", pe termen scurt...

Dan Podaru: Cei mai mulți cetățeni ai sectorului 1 n-o mai vor pe Clotilde Armand

Cei mai mulți locuitori ai sectorului 1 din Capitală nu o mai doresc pe Clotilde Armand la primărie, concluzionează candidatul Partidului Ecologist Român (PER)...
Ultima oră
Pe aceeași temă