19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu PUTERNIC în Harghita. De la ce a izbucnit focul

Incendiu PUTERNIC în Harghita. De la ce a izbucnit focul

Mansarda unei locuințe din orașul harghitean Gheorgheni și mai multe anexe gospodărești au ars, iar trei persoane s-au intoxicat cu fum, duminică după-amiază, într-un puternic incendiu izbucnit de la o țigară aprinsă, potrivit Mediafax

Şeful Centrului Operaţional al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat că la sosirea echipajelor de pompieri flăcările cuprinseseră mansarda locuinței în care stăteau cu chirie mai multe familii, precum şi trei grajduri, o șură cu fân și o magazie.

Două echipeje de pompieri militari cu două autospeciale de la Detașamentul din localitate, precum și serviciile voluntare pentru situații de urgență din comunele Joseni, Ciumani și Lăzarea cu trei autospeciale au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

În ajutorul acestora au venit aproximativ o sută de localnici, care au cărat apă cu gălețile dintr-un pârâu din apropiere.

Potrivit sursei citate, trei persoane, care au acuzat simptome de intoxicație cu fum, au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD venit la locul incendiului, acestea refuzând să fie transportate la spital.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o țigară aprinsă aruncată la întâmplare, pagubele fiind estimate la aproximativ 200.000 de lei.

Duminică, pompierii militari și civili din Harghita au mai intervenit la stingerea a patru incendii provocate de trăsnete, în urma cărora două grajduri din comuna Cârța și alte două din Lăzarea s-au făcut scrum.

Cele mai citite

“Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, susține fostul general Coldea

Florian Coldea, general în rezervă și fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat în dimineața de luni, 27 mai, la un sediu de poliție...

“Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, susține fostul general Coldea

Florian Coldea, general în rezervă și fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat în dimineața de luni, 27 mai, la un sediu de poliție...

Ciolacu știe mai bine decât ambasadoarea SUA când vom scăpa de vize. Ambasadoarea vorbea de anul 2025, Ciolacu e sigur de anul 2024. Tot...

Premierul Marcel Ciolacu are o versiune mai optimistă decât ambasadoarea SUA cu privire la momentul în care cetățenii României vor fi scutiți de vizele...
Ultima oră
Pe aceeași temă