13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialGăgăuzia amenință cu declararea independenței, dacă R. Moldova semnează Acordul cu UE

Găgăuzia amenință cu declararea independenței, dacă R. Moldova semnează Acordul cu UE

Bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a declarat, vineri, că regiunea îşi va declara independenţa, în cazul în care autorităţile de la Chişinău vor lua decizia de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, relatează UNIMEDIA, potrivit Mediafax.

"În realitate, vrem să rămânem în hotarele Republicii Moldova cu statutul actual autonom. Dar Guvernul de la Chişinău promovează o politică de divizare a țării. Autoritățile centrale doresc aderarea Republicii Moldova la NATO şi UE. Noi şi populația din Transnistria ne opunem acestei idei", a declarat başcanul Mihail Formuzal.

"Noi producem vinuri şi produse agricole care ulterior sunt vândute în Rusia. Nu le vom putea vinde în UE. Dacă Rusia ne taie cordonul ombilical, vom fi distruşi. Prin urmare, în cazul în care Guvernul moldovean va încheia cu orice preț Acordul cu UE, noi ne vom proclama independența", a mai afirmat Formuzal.

Într-un referendum organizat în luna februarie, locuitorii din regiunea autonomă găgăuză s-au pronunţat masiv în favoarea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Vamală susţinută de Rusia, dar şi a independeţei regiunii, iniţiativă criticată dur de autorităţile de la Chişinău.

Cele mai citite

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Primar PSD din Gorj, cercetat după ce a lovit cu mașina o femeie și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Păiuşi, membru al PSD, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, a acroşat cu oglinda laterală a autoturismului o...
Ultima oră
Pe aceeași temă