Anghel Iordănescu, selecționerul naționalei României, a primit o lovitură înaintea ultimelor partide din preliminariile Euro 2016. El nu se va mai putea baza pentru restul meciurilor pe unul dintre cei mai importanți fundași ai săi, Florin Gardoș.
Jucătorul lui Southampton, Florin Gardoș, s-a accidentat grav la genunchi, iar în urma operației suferite săptămâna aceasta va fi indisponibil până la o jumătate de an.
„Din păcate, sezonul n-a început foarte bine: săptămâna trecută m-am accidentat grav la genunchi într-un amical şi a trebuit să mă operez luni. Operaţia a decurs fără probleme şi in cel mai scurt timp încep recuperarea. O să vă anunţ aici cum merg lucrurile, sunt convins căa totul va fi bine”, a scirs Gardoş pe contul său e Facebook.
Cu toate că perioada de recuperare nu era cunoscută, antrenorul său, Ronald Koeman a spus că românul va lipsi cel mai probabil 6-7 luni de zile. El a regretate vestea că Gardoș va fi indisponibil o perioadă atât de lungă, în condițiile în care românul se afla abia la al doilea sezon la gruparea engleză, care duce o luptă acerbă în Premier League.
Din cauza recuperării îndelungate, Florin Gardoş va rata ultimele patru meciuri pe care naţionala României le va disputa în preliminariile Euro-2016. Următoarea partidă este cea cu Ungaria, din deplasare, de pe data de 4 septembrie.