16.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialAccident în LANȚ în Buzău. Ce s-a întâmplat

Accident în LANȚ în Buzău. Ce s-a întâmplat

Nouă persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident produs în municipiul Buzău, în care au fost implicate trei autovehicule, informează Mediafax.

Din primele informații furnizate de polițiști, accidentul a avut loc la intersecția străzilor Unirii cu Patriei din Buzău, după ce un autoturism Audi nu ar fi acordat prioritate unui microbuz.

Citește și: Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Cu ce viteză se circulă

În urma impactului, microbuzul a fost proiectat într-o altă mașină.

La fața locului au ajuns patru salvări de la Serviciul de Ambulanță Buzău și o autospecială SMURD.

Nouă persoane au fost rănite, iar potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Buzău, Rodica Corneci, acestea ar fi suferit leziuni ușoare, care nu le pune viața în pericol.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Cele mai citite

Avertizare meteo pentru Pakistan. Temperaturile au atins 53 de grade Celsius

Autoritățile pakistaneze au emis luni o avertizare serioasă pentru femeile însărcinate și persoanele în vârstă, din cauza valului de căldură extremă care afectează țara....

DIICOT a reținut două persoane pentru că au vândut diferite cantități de substanțe psihoactive

La data de 28 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanța au dispus...

Orban, mesagerul lui Putin? Rusia consideră “acțiune ostilă” decizia UE de a nu ține cont de refuzul Ungariei în privința ajutorului pentru Ucraina

Decizia UE de a nu ține cont de obiecțiile Ungariei în chestiunea sprijinului pentru Ucraina este inclusă de Rusia în seria "acțiunilor ostile", a...
Ultima oră
Pe aceeași temă