31.4 C
București
sâmbătă, 22 iunie 2024
AcasăSpecialPeste 700 de studenți au participat la Crosul Universitar „Fuga la ștafetă“

Peste 700 de studenți au participat la Crosul Universitar „Fuga la ștafetă“

Un număr de 718 studenți de la Universitatea Ovidius și Universitatea Maritimă din Constanța au luat startul la Crosul Universitar ‘’Fuga la ștafetă’’, organizat de Student Sport, joi, la Constanța. La băieți, primul a trecut linia de sosire Eduard Ioniță, devansându-i pe Sabin Vasile (locul al doilea) și pe Răzvan Nicola (locul al treilea), de la Universitatea Ovidius Constanța.

La fete, podiumul a fost ocupat în ordine de Elena Urîtu (primul loc), Alina Duman (locul II) și Andreea Valica (locul III), studente ale aceleiași universități. Toți au plecat acasă cu premii constând în diplome, medalii, cupe, dar și alte cadouri. Alin Larion, profesor la Universitatea Ovidius, a salutat prezența semnificativă a studenților veniți să facă mișcare la această întrecere sportivă în aer liber: ‘’Această competiție este binevenită în rândul studenților, iar prin numărul mare de participanți, aceștia arată faptul că doresc să se manifeste într-un cadru organizat și bine pus la punct”. Ilie Floroiu, președintele clubului Farul Constanța, a fost cel care a dat startul competiției: ‘’Când am fost student, am participat la crosul tineretului, unde am obținut locul întâi.

Această competiție este un început pentru ceea ce este necesar în sportul universitar. Urez succes organizatorilor și îi asigur de sprijinul nostru în realizarea unor competiții viitoare’’. ‘’Lăudabilă inițiativă și ne dorim cât mai multe concursuri de acest gen, care să susțină competitivitatea, sportul universitar și să dezvolte armonios orice tânăr. Organizarea de excepție care a avut loc ne va face să revenim de câte ori ne veți invita’’, a declarat la linia de sosire Sabin Vasile, clasat pe locul secund la băieți. Câștigătorii de la fiecare categorie (feminin și masculin) vor putea participa la etapa finală a crosului universitar, ce va avea loc pe 31 mai la Craiova, unde vor avea ocazia să câștige marele premiu, o excursie în Antalya.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă