30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialÎncă două persoane s-au înecat pe litoralul Mării Negre

Încă două persoane s-au înecat pe litoralul Mării Negre

Doi turiști, unul din București și celălalt din Iaşi, s-au înecat, miercuri, în stațiunile Costineşti și Olimp, potrivit Mediafax

Potrivit polițiștilor constănțeni, miercuri, în jurul orei 16.00, oamenii legii din Neptun au fost sesizaţi că un bărbat a fost găsit inconştient pe plaja din staţiunea Olimp, în zona terasei ”Delfinul”. Bărbatul a fost resuscitat de un echipaj de la Ambulanță, însă fără rezultat. Ulterior, acesta a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat de 40 de ani, din Bucureşti.

Trei ore mai târziu, un alt turist s-a înecat la Costinești.

Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, din Iași, intrase în mare împreună cu fiul său, într-o zonă în care nu exista punct de salvamar. Când a ieșit din mare, adolescentul nu și-a mai văzut tatăl, trupul acestuia fiind adus la mal de un alt turist.

Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și a încercat să îl resusciteze pe bărbat, însă fără succes.

Trupurile celor doi bărbați au fost transportate la Morga Spitalului Mangalia pentru necropsie.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu le-a oferit autografe copiilor, la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, în ziua de sâmbătă, 1 iunie 2024, la Palatul Victoria, unde le-a oferit autografe copiilor și s-a fotografiat...

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți în acest weekend pe litoralul românesc

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți in acest weekend pe litoralul românesc, gradul de ocupare a hotelurilor fiind de peste 60%. Secretarul general al...

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă