12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportDragnea îl „retrage“ pe Ponta la Cotroceni

Dragnea îl „retrage“ pe Ponta la Cotroceni

Premierul Victor Ponta a scris, vineri pe Facebook, că în noiembrie, după câştigarea “ultimei bătălii”, îşi doreşte să lase locul în politică altora, “mai tineri”, iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa.
“Cred că acest an este cel mai greu dintre toţi anii de până acum (plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădari şi dezamăgiri) – dar şi miza sa este enormă!”, scrie Ponta. El continuă spunând că “trebuie să punem capăt tranziţiei de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o ţară europeană, cu oameni mai liniştiţi şi mai demni, guvernaţi de valori şi obiective comune, nu de frica de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi!”. În aceeași zi cu mesajul de “retragere”, Ponta a declarat  că preşedinţii de consilii judeţene sunt cei mai votaţi, iar românii au cea mai mare încredere în ei, dar au o “meserie periculoasă”, pentru că, odată cu popularitatea, ajung “ţintă pentru procurori”.
Sâmbătă, însă, Ponta a lipsit de la reuniunea aleșilor locali PSD de la Poiana Brașov, anunțând, tot pe pagina sa de Facebook, că este într-o vizită privată în Israel. Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea a declarat că mass-media au interpretat greşit postarea făcută de Victor Ponta, susţinând că acesta nu se referă la retragerea din viaţa politică, ci “din disputa politică”, adăugând: “Poate se gândeşte să se retragă la Cotroceni”.  Liviu Dragnea a mai spus că, săptămâna viitoare, vrea să aibă o “discuţie serioasă cu ANI”, întrucât regimul incompatibilităţii unor primari “ar trebui să fie mult mai bine lămurit”. Întrebat dacă s-a discutat în partid despre faptul că mai mulţi membri ai PSD sunt “hăituiţi” de DNA şi ANI şi dacă s-au stabilit acţiuni de apărare a acestora, Dragnea a răspuns că “nu există acţiuni de apărare de genul acesta”. ”Dar sigur că există o preocupare în partid, pentru că începem să ne numărăm câţi mai rămânem în partid până la sfârşitul anului, dar nu e o atitudine în partid de oameni speriaţi”, a spus Dragnea.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă