14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialToată lumea este în siguranţă în Ungaria, anunţă Guvernul de la Budapesta

Toată lumea este în siguranţă în Ungaria, anunţă Guvernul de la Budapesta

Autorităţile deţin controlul asupra situaţiei, iar toată lumea este în siguranţă în Ungaria, a declarat secretarul Karoly Kontrat de la Ministerul de Interne, într-o conferinţă de presă organizată de poliţie sâmbătă seara, în urma unei întâlniri cu personalul operativ al Guvernului, relatează MTI, citată de Mediafax.

Secretarul de stat a anunţat că personalul operativ a constatat că deciziile pe care le-a adoptat vineri seara târziu au fost implentate deplin de către organizaţii cu atribuţii specifice, iar traficul este “neîntrerupt” pe autostrăzile şi liniile de cale ferată din ţară.

Situaţia de la Gara Keleti din Budapesta s-a îmbunătăţit, după ce MAV a decis să reia legăturile internaţionale, a spus el.

Kontrat a anunţat că 728 de “imigranţi ilegali” au fost arestaţi în timp ce traversau frontiera din sudul ţării, sâmbătă, până la ora locală 16.30 (17.30, ora Rmâniei), numărul “imigranţilor ilegali” “opriţi de poliţie” anul acesta crescând la 167.006.

Şeful serviciului vamal din cadrul cartierului general al Poliţiei ungare Laszlo Balazs a declarat – fără să prezinte cifre – că imigranţi se deplasau în coloane în judeţele Gyor-Moson-Sopron, Fejer şi Pesta, escortaţi de poliţie.

El a anunţat că Poliţia austriacă “securizează” traficul rutier pe autostrada M1 începând de la locală 17.20 (18.20, ora României).

În prezent, la Gara Keleti se află aproximativ 600 de imigranţi, a adăugat Balazs.

Directorul pentru Afaceri privind Refugiaţii din cadrul Biroului pentru Imigraţie şi Cetăţenie Arpad Szep a declarat că 1.342 de cereri de azil au fost înregistrate sâmbătă, până la ora locală 16.00 (17.00, ora României), un număr mai mare decât vineri, a precizat el.

În centrele de recepţie se află 2.891 de imigranţi, iar în acestea situaţia este calmă, a dat el asigurări.

Răspunzând unei întrebări din partea MTI, Kontrat a confirmat declaraţia şefului de Cabinet al lui Viktor Orban, Janos Lazar, potrivit căreia furnizarea de autobuze în vederea transportării imigranţilor către Austria a fost o măsură cu caracter excepţional şi că nu se va repeta.

Cele mai citite

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă