12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialProbleme cu distribuția cornului și laptelui și în Prahova: Peste 70.000 elevi...

Probleme cu distribuția cornului și laptelui și în Prahova: Peste 70.000 elevi nu au beneficiat, încă, de program

Peste 70.000 de elevi din Prahova nu primesc produsele din Programul ”Lapte și corn”, din cauză că autoritățile județene nu au finalizat încă licitația pentru desemnarea firmelor ce vor asigura furnizarea produselor, relatează Mediafax.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, autoritatea care organizează licitaţia, au declarat, luni, că motivul pentru care organizarea procedurii de achiziţie se desfăşoară cu întârziere îl reprezintă faptul că autorităţile judeţene nu au primit în timp util de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) datele privind numărul de elevi şi numărul zilelor din calendarul şcolar, date de care au avut nevoie pentru întocmirea caietului de sarcini aferent licitaţiei.

Citește și: Zeci de mii de elevi ieșeni nu au primit cornuri și lapte, la o săptămână de la începerea școlii

”În acest moment se desfășoară licitația, a fost deschisă și e în evaluare. Un alt motiv (pentru care elevii nu primesc laptele şi cornul – n.r.) este acela că Inspectoratul Şcolar Județean Prahova a trimis foarte târziu datele ca să putem organiza licitația, pentru că nouă ne trebuie acele date să știm numărul estimat de elevi și zilele de cursuri, pentru trebuie să scriem în caietul pe care-l publicăm pe SEAP și câte persoane și pentru câte zile. Și anul trecut am avut aceeași situație și nu am reușit să finalizăm”, a declarat corespondentului MEDIAFAX vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, care îndeplineşte atribuţiile preşedintelui CJ Prahova după ce şeful instituţiei, Mircea Cosma, a fost pus sub control judiciar de DNA cu interdicţia de a-şi exercita funcţia.

Bogdan Toader a precizat că în 4 septembrie au fost deschise ofertele și că în această perioadă acestea sunt în perioada de evaluare.

”Până în 24 (septembrie-n.r.) ar trebui să fie desemnat un câștigător, în condițiile în care nu vom avea contestații. apoi va trebui să așteptăm zece zile să vede, dacă vor fi contestații” a mai spus Bogdan Toader.

Situații similare sunt și în județele Mehedinți și Iași.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă