27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportCine are ultimul cuvânt în situaţii de criză?

Cine are ultimul cuvânt în situaţii de criză?

Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă, care va funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, va fi condus de către Raed Arafat, a anunţat premierul Victor Ponta. Pentru a ocupa acest post, Raed Arafat va deveni secretar de stat la Interne, părăsind funcţia similară pe care a avut-o în Ministerul Sănătăţii. 
“Departamentul va avea în coordonare Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General de Aviaţie, dar şi coordonarea operativă a ceea ce înseamnă ambulanţe, unităţile de primiri-urgenţe. Departamentul va fi sub conducerea unui secretar de stat şi, evident, astăzi cred că cel mai potrivit este domnul Arafat, pe care îl voi şi numi astăzi în funcţie”, a spus Ponta. Potrivit premierului, departamentul va fi înfiinţat printr-o ordonanţă de urgenţă care să permită intervenţii rapide în situaţii de criză. 
De aici apar, însă, neclarităţile. Anterior, premierul anunţase că Guvernul va modifica actualul sistem de coordonare a instituţiilor în situaţii de urgenţă şi va avea două comitete de intervenţie. Unul se va ocupa de intemperii şi va fi coordonat de ministrul Administraţiei Liviu Dragnea care va lucra împreună cu autorităţile locale. Potrivit lui Liviu Dragnea, Raed Arafat va fi vicepreşedinte al acestui comitet. 
 
 
Guvernul comitetelor
 
Un alt comitet se va ocupa de situaţii de urgenţă şi va fi coordonat de vicepremierul pentru Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, Gabriel Oprea, împreună cu Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi alte autorităţi. De altfel, aceeaşi schemă de ansamblu a fost, ieri, prezentată şi de vicepremierul Gabriel Oprea. “Exact, ce aţi spus dumneavoastră, departamentul şi cele două comitete naţionale, unul pentru intemperii şi calamităţi şi unul, comitet naţional, pentru situaţii speciale de urgenţă. Cele două comitete preiau atribuţiile comitetului actual pentru situaţii de urgenţă, plus departamentul pe care aţi vorbit dumneavoastră. “, a afirmat, ieri, Gabriel Oprea la începutul şedinţei de guvern.
 
Care e mecanismul?
 
Nu este 100% clar cum se vor coordona cele trei structuri. Practic, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea au preluat atribuţiile comitetului actual pentru situaţii de urgenţă – adică structura pe care, potrivit OUG 21/2004, o conducea ministrul de Interne. Din declaraţiile de ieri reiese că Raed Arafat va face parte din ambele comitete în cel coordonat de Dragnea în calitate vicepreşedinte, iar în cel coordonat de Oprea în calitate de secretar de stat la Interne. 
Neclarităţile nu se opresc aici. Guvernul a modificat doar OUG21/2004 care se referea la Ministerul de Interne, dar nu şi HG 741/2008 pe baza căreia Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să fie creierul operaţiunii în cazul accidentului aviatic din Apuseni. În acest fel, Ministerul Transporturilor are, în continuare, obligaţia de a înfiinţa un comitet ministerial şi un centru operativ.  Cu alte cuvinte, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, îşi va păstra atribuţiile în domeniu.O asemenea situaţie complică planul de acţiune în cazul în care apare o situaţie similară precum cea din Apuseni. 
 
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...
Ultima oră
Pe aceeași temă