27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialTeheranul, pregătit pentru reluarea negocierilor cu marile puteri

Teheranul, pregătit pentru reluarea negocierilor cu marile puteri

Abbas Araghchi, şeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear, a declarat marţi, într-un interviu pentru cotidianul belgian Le Soir, că Teheranul este pregătit să reia “în următoarele zile” negocierile cu marile puteri, întrerupte pe 13 decembrie la Viena..

Reluarea negocierilor este “o problemă de zile”, a afirmat adjunctul ministrului iranian de Externe, Abbas Araghchi, într-un interviu care va fi publicat în ediţia de miercuri a cotidianului belgian, potrivit Mediafax.

Teheranul a suspendat vineri negocierile cu marile puteri, denunţând decizia Statelor Unite de a introduce pe lista lor neagră companii suspectate că încalcă programul de sancţiuni împotriva Iranului. Astfel, Teheranul a apreciat că hotărârea Washingtonului încalcă “spiritul acordului de la Geneva” încheiat la sfârşitul lui noiembrie.

Decizia americană suscită “o gravă preocupare şi încalcă spiritul acestui acord’, a insistat oficialul iranian ca răspuns la întrebările Le Soir. “Am acceptat să ne mişcăm” ca dovadă de “bunăvoinţă şi bună-credinţă’, a adăugat el.

Negocierile dintre Iran şi marile puteri au început pe 9 decembrie în capitala Austriei şi au fost întrerupte vineri.

Araghchi s-a întâlnit marţi dimineaţă, la Bruxelles, cu şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton, “pentru a face bilanţul progresului”, a comentat purtătorul de cuvânt al acesteia, Michael Mann. El a precizat că după încheierea acordului de la Geneva, pe 24 noiembrie, Aston a menţinut “un contact permanent’ cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.

Ashton “m-a asigurat că Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) rămâne hotărât să pună în aplicare acordul de la Geneva” şi că doreşte ca “negocierile tehnice să fie încheiate cât mai curând posibil’, a afirmat Araghchi.

“Pe baza explicaţiilor sale, am decis să reluăm negocierile tehnice la Viena. În prezent, încercăm să (ne) coordonăm (pentru a fixa) o dată pentru aceasta şi în curând vom relansa” negocierile la Viena, a spus el, adăugând că aceasta “este o chestiune de zile”.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă