27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportCrin Antonescu: Noi l-am făcut pe Ponta prim-ministru

Crin Antonescu: Noi l-am făcut pe Ponta prim-ministru

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, la Bacău, că „Ponta trebuie să umble cu el ca şi cu sfintele moaşte”, iar “candidatura sa la prezidenţiale nu e un bacşiş pe care i-l dau colegii de la PSD”.

„PSD-ul trebuie să facă altceva decât a făcut în anii 2000-2004. Noi l-am făcut pe Ponta prim-ministru – nu am pledat pentru nimeni cum am făcut-o pentru el. PNL-ul este la zi cu obligaţiile sale şi trebuie să se recunoască acest lucru şi trebuie să ni se mulţumescă. PNL nu va fi ajutat de nimeni, nu va fi împrumutat cuiva. Va avea atâta putere cât îşi va lua singur. Candidatura mea cu sprijinul PSD nu e un bacşiş, pe care mi-l dau colegii. Ei au insistat ca această candidatură să fie asumată de mine. Ponta trebuie să ţină minte că umblă cu mine ca şi cu sfintele moaşte”, a spus Antonescu, relatează HotNews.

Liderul PNL a mai declarat că nu poate “profeţi” dacă USL-ul se va rupe, însă Victor Ponta trebuie „să ţină minte că se poartă cu el ca şi cu sfintele moaşte”.

“Nu e zi de la Dumnezeu în care să nu se spună că USL nu se rupe mâine – acest lucru nu pot să-l ştiu, nu sunt profet. Nu dorim să rupem o alianţă politică pe care am construit-o greu, nu dorim să aruncăm la coş o construcţie pe care o denumim România Puternică”, a spus Antonescu în faţa Delegaţiei Permanente a PNL Bacău.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă