24.8 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăSpecialSUA propun neutralizarea armelor chimice siriene în Marea Mediterană

SUA propun neutralizarea armelor chimice siriene în Marea Mediterană

Administraţia SUA a propus ca o parte a arsenalului chimic sirian să fie distrus la bordul unei nave-cargo, în Marea Mediterană.

Planul, care urmează să fie supus aprobării, prevede distrugerea unei părţi a arsenalului chimic sirian la bordul navei-cargo MV Cape Ray, în Marea Mediterană, perimetrul unde se va desfăşura operaţiunea urmând să fie securizat de nave militare americane, transmite Mediafax.

Citeşte şi: CRIZA SIRIA. Raport secret: Arsenalul chimic sirian este în mare parte “inutilizabil”

Statele Unite au mai recurs la operaţiuni în apele internaţionale în alte probleme sensibile. Spre exemplu, fostul lider Al-Qaida Osama ben Laden a fost înhumat în mare după eliminarea de către unităţi de comando americane în Pakistan.

Săptămâna trecută, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) anunţa că analizează posibilitatea distrugerii în mare a armamentului chimic sirian, în contextul în care niciun stat nu acceptă să găzduiască operaţiunea pe propriul teritoriu. Potrivit unui purtător de cuvânt al OIAC, distrugerea arsenalului chimic sirian în mare este o alternativă posibilă la neutralizarea armamentului pe teritoriul unui stat. O misiune comună a OIAC şi a ONU are sarcina de a neutraliza armamentul chimic sirian până la jumătatea anului 2014. Albania, Belgia şi Norvegia au respins solicitările privind distrugerea armamentului chimic sirian pe propriile teritorii, considerând că operaţiunea ar fi riscantă.

Citeşte şi: Barack Obama: Acordul privind rezoluţia pe tema Siriei este “o enormă victorie”

Pe fondul presiunilor internaţionale şi pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală, regimul Bashar al-Assad a acceptat distrugerea arsenalului chimic. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.
Cele mai citite

Sforarul șef al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, se plimbă pe leasingul operațional de 5.000 de euro pe lună al RAR-ului

Pentru sforarul șef al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, Registrul Auto Român (RAR) a devenit propria sa firmă de...

Viktor Orban l-ar susține condiționat pe premierul olandez Mark Rutte la șefia NATO

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă...

4 din 10 angajați folosesc în mod frecvent inteligența artificială

34,9% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs spun că folosesc în mod regulat instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT sau Gemini în...
Ultima oră
Pe aceeași temă