22.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialÎnlocuitorii procurorilor Papici şi Alexandru, audiaţi luni la CSM

Înlocuitorii procurorilor Papici şi Alexandru, audiaţi luni la CSM

Înlocuitorii procurorilor DNA Lucian Papici şi Mariana Alexandru vor fi audiaţi luni la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), transmite Digi 24.

Unul dintre posibilii succesori este Gheorghe Popovici, propus pentru a prelua conducerea secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA, în locul lui Lucian Papici. Pentru funcţia imediat următoare candidează procurorul Dănuţ Volintiru. O altă audiere vizează postul de vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.

Citeşte şi: Dezvăluirile procurorului Papici despre felul în care a încercat Dragnea să-l influenţeze

Procurorul Gheorghe Popovici a fost promovat la Direcţia Naţională Anticorupţie de la Parchetul Tribunalului Tulcea. S-a specializat în dosarele cu magistraţi bănuiţi de fapte de corupţie. El mai are experienţă şi în cazurile cu funcţionari publici, cum ar fi Sorin Blejnar şi Codruţ Marta.

Ultima mare anchetă la care acesta a lucrat este dosarul Antena Group, unde Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj. Gheorghe Popovici este cea de-a doua propunere pentru şefia secţiei de combatere a corupţiei din DNA, după ce ministrul Justiţiei a retras-o pe procuroarea Iuliana Bendeac. Propunerea a fost însă retrasă, după scandalul public stârnit de retragerea procurorului Lucian Papici.

„Această încetare a delegării pe funcţie, aceasta este noţiunea corectă, a creat o vulnerabilitate şi a perturbat oarecum activitatea DNA”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA.

Citeşte şi: Războiul pentru conducerea DNA, victime colaterale

Adjunct al secţiei de combatere a corupţiei a fost propus magistratul Dănuţ Volintiru. Anterior, acesta a fost procuror la Gorj, unde a instrumentat dosarul Trofeul Calităţii.

Vrea să promoveze şi judecătorul care l-a condamnat pe Adrian Năstase în acelaşi dosar, adică Ionuţ Matei. El candidează pentru cea de-a doua funcţie ca importanţă în Curtea Supremă de Justiţie. Dacă va fi numit vicepreşedinte al Înaltei Curţi, Ionuţ Matei va conduce completul de cinci judecători care vor da verdictul final în „Cazul Zambaccian”, ultimul dosar de corupţie care îl vizează pe Adrian Năstase.

Ionuţ Matei l-a mai condamnat pe Gregorian Bivolaru la şase ani cu executare. Înainte de a da sentinţa, judecătorul a susţinut că a fost ameninţat de simpatizanţii liderului spiritual.

„Nu este normal ca eu să-mi fac meseria gândindu-mă la ce s-ar putea întâmpla cu mine, dar mai ales cu familia mea. Voi face o plângere penală pentru şantaj”, a spus la vremea respectivă Ionuţ Matei.

Secţiile de judecători şi de procurori din cadrul CSM pot da aviz pozitiv sau negativ propunerilor pentru funcţiile de conducere din DNA şi Curtea Supremă. Ultimul cuvânt îl are preşedintele Traian Băsescu, cel care semnează numirile în funcţie.

Cele mai citite

Modificări de trasee, pentru mai multe linii ale STB, mâine

Cu ocazia organizării evenimentului sportiv „YOLO JERSEY”, duminică, 16.06.2024, circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Mircea Vodă – pe tronsonul cuprins ȋntre Pasajul Mărăşeşti şi...

Germania, victorie la scor contra Scoției, în primul meci de la EURO 2024

Germania a învins seara trecută, la Munchen, scor 5-1, echipa naţională a Scoţiei, în meciul de debut al Campionatului European de fotbal EURO 2024. Scorul...

VIDEO. Ciolacu, despre importanța militarilor pentru națiunea română. Ceremonii și demonstrații militare, la Buzău

Militarii reprezintă pilonii pe care se sprijină siguranţa şi suveranitatea naţiunii române, a declarat premierul Marcel Ciolacu.Şeful Executivului a participat, la Buzău, la ceremonia...
Ultima oră
Pe aceeași temă