26.9 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInternaționalPublicitatea, INTERZISĂ la TVR. Senatul ar putea decide asta până la sfârşitul...

Publicitatea, INTERZISĂ la TVR. Senatul ar putea decide asta până la sfârşitul anului

Publicitatea va fi interzisă la Televiziunea Română până la sfârşitul anului, a anunţat senatorul PNL, Sorin Roşca Stănescu, în timpul dezbaterii cu tema “Să schimbăm împreună Legea audiovizualului”, organizată la Parlament.

Sorin Roşca Stănescu a declarat că există un consens în cadrul Comisiei de cultură din Senat pentru reglementarea publicităţii la TVR, printr-o prevedere de modificare a legii de funcţionare a televiziunii publice, şi că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul acestui an, informează Mediafax.

“Intenţionăm, mai mulţi colegi, cred că toţi din Comisia pentru cultură a Senatului, să schimbăm pur şi simplu un act normativ, astfel încât televiziunea publică să nu mai poată beneficia de publicitate, după modelul BBC-ului”, a spus Sorin Roşca Stănescu, la finalul dezbaterii.

El a menţionat că emisiunile televiziunii publice nu trebuie să fie întrerupte de publicitate în condiţiile în care aceasta primeşte bani inclusiv de la telespectatori şi nu ar trebui să mai aibă nevoie de această publicitate.

“În acest moment, televiziunea publică încasează circa opt milioane de euro pe an. Nu este o sumă foarte mare, dar este o sumă extrem de necesară, dacă ne gândim că ea poate fi redirecţionată, piaţa o va redirecţiona către televiziunile comerciale care au mult de suferit în perioada aceasta de criză, din punct de vedere financiar”, a mai comentat Stănescu.

Comentariul lui Sorin Roşca Stănescu a venit după discursul membrului CNA Cristina Trepcea, care a declarat în timpul dezbaterii că nu se respectă legea privind audiovizualul, pentru că este vorba despre “o psihologie de masă în privinţa atitudinii noastre faţă de reguli”.

“Cred că o sursă de însănătoşire a mediului audiovizual poate să vină dintr-o televiziune publică care să respecte cu adevărat interesul public. În ziua de azi, în niciun fel de lege nu există o diferenţiere a atitudinii reglementatorului faţă de televiziunile de nişă, dar nu există nici o atitudine diferită nici faţă de televiziunea publică. Probabil ştiţi că televiziunea publică, în afară de faptul că nu are voie decât la opt minute de publicitate pe oră şi că nu are voie, chipurile, să rupă emisiunile cu publicitate, dar a făcut tot felul de alte invenţii, nu se deosebeşte cu nimic. Televiziunea publică merge la masa de publicitate de pe piaţă şi concurează cu televiziunile comerciale şi sunt o grămadă de nenorociri care decurg din această atitudine”, a spus Trepcea.

Ea a continuat: “Pentru a se schimba cu adevărat ceva în legea audiovizualului, trebuie să ne gândim să ne ocupăm de interesul public şi să obligăm, cumva, prin lege”.

Reprezentantul CNA a adăugat că este nevoie de o lege care să oblige televiziunea publică să fie “diferită” de televiziunile comerciale şi să respecte interesul public, televiziunile private fiind “întreprinderi comerciale care trebuie să facă profit”, ceea ce nu este televiziunea publică.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 830. Rusia atacă folosind armament produs în Iran, Coreea de Nord și China

În condițiile în care regimul Putin acuză Occidentul că oferă sprijin militar Ucrainei, Rusia atacă Ucraina folosind armament produs în Iran sau în Coreea...

Premierul Ciolacu le-a oferit autografe copiilor, la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, în ziua de sâmbătă, 1 iunie 2024, la Palatul Victoria, unde le-a oferit autografe copiilor și s-a fotografiat...

Comportamentul Rusiei ridică temeri “cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni”, avertizează serviciile secrete ale Bulgariei

Comportamentul Rusiei din ultimii ani, incluzând și agresiunea împotriva Ucrainei, ridică temeri "cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni", avertizează serviciile...
Ultima oră
Pe aceeași temă