Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat, marţi, că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu i-a cerut omologului său sirian Bashar al-Assad să plece de la putere şi nici nu i-a oferit azil politic în Rusia, informează agenţiile de presă AFP şi TASS, citate de Agerpres.
Mai mult, Lavrov a dezminţit informaţiile din presa internaţională, care au relatat că şeful GRU (serviciul de informaţii militare al Rusiei), Igor Sergun, s-ar fi deplasat la Damasc, la ordinul preşedintelui rus, pentru a-i cere liderului sirian Bashar al-Assad să demisioneze.
‘Acest lucru nu este adevărat. O astfel de discuţie cu Bashar al-Assad nu era necesară’, a spus Lavrov.
La începutul lunii ianuarie, Putin a apreciat drept ‘prematur’ să se vorbească despre posibilitatea acordării de azil politic preşedintelui sirian în Rusia, după ce cu două luni înainte afirmase că nu are ‘dreptul’ să-i ceară lui Al-Assad să plece de la putere. Soarta preşedintelui sirian rămâne principalul măr al discordiei între occidentali, în special americani, şi ruşi, în dosarul sirian.
Citeşte şi: Acord secret, semnat de Rusia şi Siria. Ce prevede documentul
În acelaşi timp, Lavrov a afirmat că negocierile prevăzute la Geneva între oponenţi şi reprezentanţi ai regimului sirian nu pot ‘da rezultate’ dacă principalul partid kurd sirian nu va fi invitat la masa tratativelor, potrivit AFP. Astfel, şeful diplomaţiei ruse a explicat că „fără acest partid, fără reprezentanţii săi, negocierile nu pot da rezultatele pe care ni le dorim şi anume o soluţionare politică definitivă’ a conflictului sirian.
‘Chiar dacă Partidul Uniunii Democratice (PYD), al lui Saleh Muslim, nu va fi invitat, Rusia nu-şi va impune ‘veto’-ul faţă de negocierile de pace programate să înceapă vineri la Geneva sub egida ONU’, a precizat el.
Sprijinit militar de SUA, PYD şi braţul său armat PYG luptă împotriva jihadiştilor Statului Islamic. Principalul partid kurd sirian este considerat de către Turcia drept o ramură a Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK), o organizaţie teroristă, potrivit Ankarei.
Citeşte şi: Putin îl va adăposti pe Bashar al-Assad în Rusia, dacă va trebui să plece din Siria
Discuţiile între opoziţia siriană şi regimul de la Damasc, încurajate de mai multe luni de Moscova şi Washington, erau iniţial programate să înceapă luni, dar au fost amânate din cauza unui blocaj intervenit cu privire la componenţa delegaţiei.
Invitaţiile pentru aceste discuţii vor fi trimise marţi de emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura. Acesta refuzase luni să ofere detalii despre persoanele şi grupurile invitate.
Dar coaliţia opoziţiei siriene, principala componentă a opoziţiei în exil formată luna trecută la Riad şi care include importante facţiuni rebele armate, a format o delegaţie pentru Geneva, excluzând PYD şi alte figuri ale opoziţiei.
Rusia, ţară aliată a regimului lui Bashar al-Assad, a încercat să facă să participe unii responsabili la aceste negocieri în cadrul unei delegaţii lărgite sau a unei delegaţii paralele.
Citeşte şi: Lavrov: Occidentul pedepseşte Rusia pentru că duce o politică externă independentă
Coaliţia opoziţiei siriene acuză Moscova că încearcă să includă personalităţi apropiate regimului, ameninţând cu boicotarea negocierilor dacă alţi reprezentanţi ai opoziţiei vor fi invitaţi.
Negocierile de la Geneva trebuie să se axeze pe foaia de parcurs stabilită în decembrie 2015 de către Consiliul de Securitate al ONU care prevede încetarea focului, un guvern de tranziţie în termen de şase luni şi alegeri în 18 luni.