26.9 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialGermania ar aproba o "acţiune" internaţională în Siria

Germania ar aproba o “acţiune” internaţională în Siria

Ministrul german de Externe Guido Westerwelle a afirmat luni că ţara sa ar aproba o eventuală “acţiune” a comunităţii internaţionale în cazul în care ar fi confirmată folosirea de arme chimice în Siria, transmite Mediafax.

“Folosirea unor arme chimice de distrugere în masă ar reprezenta o crimă împotriva civilizaţiei. Dacă o asemenea folosire este confirmată, comunitatea internaţională trebuie să acţioneze. Atunci Germania va face parte din rândul celor care sprijină consecinţele”, a declarat Westerwelle, în cadrul conferinţei anuale a ambasadorilor germani, la Berlin.

“În această perspectivă, suntem în relaţii strânse cu Naţiunile Unite şi aliaţii noştri”, a adăugat el, fără să precizeze natura scenariilor de acţiune luate în calcul.

Citeşte şi Pentagonul, pregătit pentru orice opţiune militară

Regimul lui Bashar al-Assad a fost acuzat săptămâna trecută de către opoziţia siriană că a efectuat un atac cu arme chimice în apropiere de Damasc care s-ar fi soldat cu moartea a sute de persoane.

Experţi ONU trebuie să înceapă să ancheteze luni în locurile acestui presupus atac, după ce au obţinut aprobare din partea regimului, considerată prea tardivă de către occidentali, care studiază angajarea într-o acţiune militară.

Citeşte şi Ce spune Rusia despre o intervenţie în Siria fără autorizaţia ONU

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au precizat clar în ultimele zile că studiază opţiuni militare.
Întrebat de către jurnalişti, purtătorul de cuvânt al Guvernului german Steffen Seibert nu a exclus acest scenariu, deşi Berlinul sublinia până în prezent că refuză să ia în calcul o opţiune militară, privilegiind eforturile diplomatice. “Nu speculăm”, a spus el.

Seibert a apreciat că există o “probabilitate mare” ca un atac chimic să fi avut loc în apropiere de Damasc. “Circumstanţele, imaginile, relatările unor martori, declaraţiile unor organizaţii vorbesc clar, din nefericire”, a spus el, evocând un “tabu spart” şi o “încălcare gravă” a convenţiei internaţionale privind armele chimice.

Aşa ceva “nu trebuie să rămână fără consecinţe”, iar “un răspuns internaţional foarte clar este necesar”, a dat asigurări Steffen Seibert.

Cele mai citite

Arhiepiscopia Romano-Catolică organizează o procesiune care celebrează Taina Sfintei Euharistii

Arhiepiscopia Romano - Catolică de București organizează, în ziua de duminică, 2 iunie 2024, o procesiune cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele Domnului”, care...

Arhiepiscopia Romano-Catolică organizează o procesiune care celebrează Taina Sfintei Euharistii

Arhiepiscopia Romano - Catolică de București organizează, în ziua de duminică, 2 iunie 2024, o procesiune cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele Domnului”, care...

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...
Ultima oră
Pe aceeași temă