19.3 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialȘeful IGSU spune că POMPIERUL a devenit salvator universal

Șeful IGSU spune că POMPIERUL a devenit salvator universal

Inspectorul general al IGSU, generalul Ovidiu Vasilică, a declarat vineri, la Craiova, de Ziua Protecției Civile, că pompierul a devenit, în ochii românilor, salvatorul universal.

Declarația a fost făcută cu prilejul acordării Drapelului de Luptă către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Oltenia' al judeţului Dolj.

"Şi azi pompierul este asociat cu focul. Cu timpul însă, pe profilul lui s-au grevat multe alte misiuni pe care trebuie să le îndeplinească pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de o multitudine de riscuri. Astfel, de ceva vreme, putem spune fără echivoc că pompierul şi-a dobândit renumele de salvator universal. El este un om care trebuie să fie pregătit în mai multe specialităţi, care trebuie să cunoască toate secretele meseriei şi să se dezvolte pentru a-şi îndeplini cu eficienţă misiunile la care este solicitat. Încrederea de care se bucură instituţia noastră ne aşează pe umeri responsabilitatea acţiunilor viitoare şi ne angrenează într-un proces susţinut şi asumat pentru menţinerea în topul preferinţelor celor care ne-au oferit girul lor – cetăţenii", a spus şeful IGSU. 

La rândul său, prefectul judeţului Dolj, Sorin Răducan, a afirmat că pompierii doljeni au marcat, vineri, 83 de ani de protecţie civilă în România, 150 de ani de la înfiinţarea primei Companii de pompieri din municipiul Craiova şi înmânarea drapelului de luptă al unităţii. 

"Dumneavoastră, pompierii doljeni, vă puneţi viaţa în slujba cetăţenilor ori de câte ori este nevoie, daţi dovadă de curaj, de devotament şi profesionalism demonstrând că activitatea de apărare a semenilor în faţa stihiilor naturii primează înainte de orice. Primirea drapelului de luptă aprobat prin decret prezidenţial, un simbol naţional care se bucură de deplina preţuire în breasla din care faceţi parte, nu este decât o reconfirmare a recunoştinţei de care aveţi parte pentru toate eforturile pe care le depuneţi zilnic în interesul comunităţii", a spus Sorin Răducan. 

La ceremonialul de primire a drapelului de luptă au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei, Raed Arafat, secretar de stat în MAI, comandanţi de arme şi şefi de instituţii din Dolj.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Toți portughezii vor purta tricou CR7 la EURO 2024, ca să nu mai existe dubii în legătură cu marcatorul

IlustrațiiȘ Marian Avramescu Legenda vie a fotbalului portughez Cristiano Ronaldo mai are doar câteva zile până la debutul la Turneul Final al Campionatului European...

BECC Costinești cere anularea alegerilor

Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală (BECC) nr.29 Costineşti a stabilit, seara trecută, că este necesară anularea scrutinului electoral la alegerile pentru administraţia publică locală...

SUA se pregătesc pentru un val de căldură sufocant

Vaste regiuni din centrul şi estul Statelor Unite se pregătesc pentru un val de căldură sufocant săptămâna viitoare, cu temperaturi ce ar urma să...
Ultima oră
Pe aceeași temă