22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialPreședintele din Zimbabwe a dăruit Uniunii Africane 300 de vaci

Președintele din Zimbabwe a dăruit Uniunii Africane 300 de vaci

Preşedintele Republicii Zimbabwe, Robert Mugabe, a oferit 300 de vaci Uniunii Africane (UA), informează Agerpres.

Donația este făcută pentru a ajuta organizaţia să devină mai independentă financiar, a declarat vineri un deputat zimbabwian. 

“Preşedintele a donat 300 de bovine Fundaţiei Uniunii Africane în urma unei promisiuni pe care a făcut-o anul trecut când era preşedinte” al organizaţiei, a declarat pentru AFP Kindness Paradza, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din Parlament. 

“UA va decide ce va face cu ele”, a adăugat deputatul, precizând că este vorba de contribuţia preşedintelui pentru Fundaţia UA, al cărei obiectiv este de a promova independenţa financiară a organizaţiei. 

Donaţia survine în contextul în care un sfert din populaţia Republicii Zimbabwe este în situaţie de insecuritate alimentară, iar Guvernul a declarat stare de catastrofă naturală în mai multe regiuni din cauza secetei. 

Donaţia vitelor, care se află la Karoi, orăşel situat la nord-vest de capitala Harare, a fost consfinţită joi în cadrul unei ceremonii la biroul lui Robert Mugabe, la care a participat vicepreşedintele UA Erastus Mwencha. 

Robert Mugabe, care a asigurat preşedinţia rotativă a UA până la sfârşitul lunii ianuarie, a afirmat că îşi doreşte ca această donaţie “să joace un rol (…) pentru ca fundaţia să poată continua”. 

“M-a frapat că nimeni nu s-a gândit să facă o donaţie sub formă de vite către UA. Şi din moment ce noi suntem un popor de crescători de animale, de ce nu am face o donaţie pentru UA sub formă de vite?” a declarat el pentru Herald, cotidian pro-guvernamental. 

Uniunea Africană i-a mulţumit lui Mugabe într-un mesaj pe Twitter, salutând “leadership-ul său excepţional, care arată capacitatea africanilor de a finanţa dezvoltarea Africii”. 

Pe parcursul anului cât s-a aflat la conducerea UA, Robert Mugabe, 92 de ani, a deplâns dependenţa organizaţiei panafricane de finanţarea externă. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Greco-catolicii din București celebrează duminică zece ani de la întemeierea episcopiei

Duminică, 2 iunie 2024, de la orele 10, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” (str. Polonă 50), Eparhia Greco-Catolică de București celebrează zece...

Marea Britanie și-a demis ambasadorul din Mexic pentru o glumă cu o armă de asalt

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost concediat după ce a îndreptat o armă semi-automată spre un angajat local al ambasadei, potrivit spotmedia.ro. Un clip...

Nicușor Dan afirmă la Bookfest că s-a schimbat mentalitatea privind zona istorică a Capitalei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că se schimbă mentalitatea privind zona istorică a oraşului şi a pledat pentru integrarea acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă