20 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialScandal pe o stradă din Buftea. OPT bărbaţi au fost reţinuţi

Scandal pe o stradă din Buftea. OPT bărbaţi au fost reţinuţi

Opt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 și 48 de ani, au fost reţinuţi în urma unui scandal provocat de aceștia pe o stradă din orașul Buftea. Ei riscă până la doi ani de închisoare.

Potrivit IPJ Ilfov, la data de 10 martie, cei în cauză, în timp ce se aflau pe strada Știrbei Vodă, din Buftea, au provocat un scandal, tulburând astfel liniștea și ordine publică.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, unde au aplanat conflictul spontan și au identificat persoanele implicate în eveniment.

Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției Buftea pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura  reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentați magistraților cu propuneri legale.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice și încăierare  sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Pentru faptele comise, persoanele în cauză riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 2 ani.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă