22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialGeorge Cristian Maior: includerea României în programul Visa Waiver, obiectivul prioritar în...

George Cristian Maior: includerea României în programul Visa Waiver, obiectivul prioritar în relaţia Bucureşti-Washington

Includerea României în programul Visa Waiver este un obiectiv prioritar al ţării noastre în relaţia cu Washingtonul şi există numeroşi membri ai Congresului american favorabili acestei idei, a declarat ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, într-un interviu acordat luni Agerpres

”Acesta este un obiectiv prioritar al nostru în relaţia cu Statele Unite, pe care cel puţin eu îl expun permanent la nivelul discuţiilor pe care le am în cadrul Congresului, şi am văzut extrem de mulţi membri ai Congresului favorabili acestei idei, deşi acest an este mai special şi în SUA prin prisma faptului că au loc alegeri (…) şi în general problema imigraţiei este o chestiune sensibilă pe agenda publică de aici. Din punct de vedere tehnic (…) am făcut toate demersurile necesare pentru a finaliza cadrul de cooperare bilaterală pe acest aspect, s-a semnat ultimul acord necesar în acest sens cu procurorul general al SUA datorită demersurilor noastre şi (…) voi continua în a susţine acest demers extrem de intens în lunile care urmează”, a spus ambasadorul român. 

La începutul lunii februarie, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, declara că nu este foarte optimist cu privire la şansele României de a deveni parte a programului Visa Waiver în 2016, având în vedere că participanţii români la acest program au o rată de refuz mai mare decât procentul minim legal de 3%, dar şi perspectivele reduse ca această prevedere să fie modificată, dat fiind contextul politic din SUA. 

“Legea americană cere ca participanţii la programul Visa Waiver să aibă o rată de refuz nu mai mare de 3%. Ultimele statistici cu rata de refuz în cazul României, publicate acum mai bine de un an, arată că, deşi evoluţia era în direcţia bună, rata de refuz era încă în mod considerabil mai mare de 3% şi, de aceea, România nu se califică încă pentru acest program”, afirma Klemm, într-o întâlnire cu jurnaliştii la începutul lunii februarie. El explica faptul că, în condiţiile în care rata de refuz în cazul României rămâne “în jur de 10%” şi contextul politic nu este favorabil modificării legii astfel încât procentul minim să fie crescut, îi este foarte greu să fie optimist în legătură cu includerea României în programul Visa Waiver. 

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă