12.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialBernie Sanders, învingător în Wyoming

Bernie Sanders, învingător în Wyoming

Candidatul în cursa pentru Casa Albă Bernie Sanders şi-a continuat sâmbătă seria victoriilor în primarele democrate învingând-o pe rivala sa, Hillary Clinton, în caucus-ul din micul stat Wyoming, potrivit mass-media americane.

Senatorul socialist de Vermont a obţinut 56% din susţinerea electoratului democrat, faţă de 44% pentru fostul secretar de stat, potrivit estimărilor canalului CNN, bazate pe aproape toate voturile exprimate.

Acest mic stat din nord-vestul Statelor Unite, cu o populaţie de aproximativ o jumătate de milion de locuitori, dispune de numai 14 delegaţi la Convenţia democrată, însă îi permite lui Bernie Sanders să îşi menţină ritmul în perspectiva primarelor cruciale de la New York, programate pe 19 aprilie.

Victoria din Wyoming, un stat care la prezidenţiale votează în general pentru Partidul Republican, îi mai permite să se apropie de favorita cursei, Hillary Clinton, care mai are un avans de 200 de delegaţi, dar la care se adaugă spirjinul a 500 de "super-delegaţi", responsabili ai Partidului Democrat.

Consilierii lui Hillary Clinton susţin de mai multe săptămâni că avansul este de nedepăşit, Bernie Sanders fiind obligat să câştige viitoarele primare cu majorităţi detaşate pentru a inversa tendinţa.

Bernie Sanders are însă o mare priză la tineri şi campania cea mai bine finanţată. În martie, el a adunat 44 de milioane de dolari, faţă de numai 29,5 milioane de dolari pentru Hillary Clinton.

 

Cele mai citite

Președintele UEFA, Aleksander Čeferin, susține campania pan-europeană pentru drepturile reproductive

Slovenul Aleksander Čeferin, președintele UEFA, a devenit cel mai recent lider important care susține campania pan-europeană pro-alegere, luptând pentru drepturile reproductive în Europa, și...

Alianța Dreapta Unită – hoțul de voturi liberale

Oricât ar încerca să pară altceva, USR e un partid toxic pentru România. Fără ideologie și fără doctrină, e o mișcare care se poziționează...

FOTO. Campania în care primarul Capitalei ascunde adevărul continuă. Nicușor Dan se filmează în Centrul Istoric, scoțând din cadre dezastrul

Nicușor Dan  își transmite mesajele electorale în videoclipuri, multe dintre ele filmate în Centrul Istoric al Capitalei, lângă clădiri ale căror fațade arată bine,...
Ultima oră
Pe aceeași temă