24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialCum devine cultura un atu pentru turism

Cum devine cultura un atu pentru turism

În perioada 8-15 aprilie 2013, ONG Mare Nostrum a organizat atelierul „Cultură şi mediu –

noi direcţii pentru turismul sustenabil”. Printre obiectivele sale s-au numărat înţelegerea importanţei culturii şi naturii în turism, precum şi valorificarea acestora şi integrarea lor în destinaţii turistice creative şi atractive. Atelierul şi-a propus şi să realizeze un cadru de formare şi schimb de bune practici între participanţi şi organizatori, astfel încât fiecare să poată relua în ţara sa de provenienţă elementele învăţate. Activităţile practice au contribuit la o mai bună înţelegere a specificului ţării noastre, dar şi a zonei Dobrogea, în domeniul turismului şi protecţiei mediului, precum şi a importanţei culturii, ca element turistic.

Exemple de trasee culturale

Astfel, cursanţii au avut ocazia de a descoperi un traseu interpretativ cultural, în zona Mănăstirii «Sf. Ioan Casian», au aflat istoria Navei Şcoală «Mircea», într-o vizită in situ, au învăţat dansuri tradiţionale, «predate» de elevii Liceului Teoretic «Ovidius», şi au avut o demonstraţie de eco-turism în Delta Dunării. Alte vizite au inclus: centrul vechi al Constanţei, Moscheea Mare «Carol I», Biserica Ortodoxă «Sf. Petru şi Pavel», faleza Cazinoului, Cetatea Histria, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării. Fiecare vizită a fost însoţită de organizarea unor întâlniri cu reprezentanţii comunităţii locale, tour-operatori, responsabili din domeniul protecţiei mediului şi din sectorul de afaceri.

Atelierul s-a încheiat cu o plantare de arbuşti, în Campusul Universităţii «Ovidius», ca dorinţă de a compensa emisiile de CO2 produse, în special, de transportul participanţilor, dar şi de organizarea generală a atelierului. Această iniţiativă a fost un exemplu de responsabilitate socială pentru cursanţi, pe care ei să îl implementeze în propriile comunităţi.

«Ne-au bucurat foarte mult aprecierile exprimate de participanţi; reprezintă o recunoaştere a eforturilor echipei Mare Nostrum, depuse pentru planificarea, organizarea şi desfăşurarea atelierului. A fost o satisfacţie pentru noi să vedem că toţi participanţii au contribuit într-o manieră semnificativă la atingerea obiectivelor atelierului şi că interacţiunea cu reprezentanţii comunităţilor locale a facilitat recunoaşterea iniţiativelor locale în domeniul turismului sustenabil», a declarat coordonatorul atelierului, Carmen Bucovală.

 

Cele mai citite

De la Palatul Victoria la Înalta Poartă. “Sultanul” Erdogan, unul dintre cei mai vechi lideri europeni, l-a primit pe premierul Ciolacu

După ce, acum o lună, l-a primit pe vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz, la București, premierul Marcel Ciolacu a fost primit, în ziua de 21...

Alertă. Procurorul Lucian Onea revine la DNA Ploiești

Unul dintre procurorii vedetă din era de glorie a DNA-ului condus de tandemul Laura Codruța Kovesi-Florian Coldea va reveni la „unitatea de elită”...

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă