25.9 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialUn ofiţer de poliţie judiciară din DNA şi un secretar de stat...

Un ofiţer de poliţie judiciară din DNA şi un secretar de stat la Transporturi, urmăriţi penal

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Dan Emil Manolachi, ofiţer de poliţie judiciară în DNA, care ar fi transmis unor persoane neautorizate informaţii din dosare penale, şi faţă de Răducu-Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a valorificat informaţiile, potrivit Mediafax.

Conform unui comunicat procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Dan Emil Manolachi , ofiţer de poliţie judiciară în DNA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii, infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupţie.

De asemenea, DNA a început urmăriea penală faţă de Răducu-Valentin Preda , secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – la data faptelor – în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legătură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există indicii temeinice că în perioada noiembrie 2012 – 18 februarie 2013, învinuitul Dan Emil Manolachi, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară angajat la Direcţia Naţională Anticorupţie, a transmis unor persoane neautorizate informaţii confidenţiale şi date care constituie secrete de stat din dosare penale la care avea acces în virtutea atribuţiilor de serviciu, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la DNA.

În acelaşi interval de timp, potrivit comunicatului, cu ajutorul lui Dan Emil Manolachi, învinuitul Răducu-Valentin Preda, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informaţii confidenţiale şi secrete de stat conţinute în dosare penale aflate în instrumentare la DNA, pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul său.

La 19 februarie 2013, învinuiţilor Manolachi Dan Emil şi Preda Răducu-Valentin li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile articloului 6 alineat 3 Cod de procedură penală, potrivit comunicatului.

“Faţă de învinuiţii Manolachi Dan Emil şi Preda Răducu-Valentin procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile. Citarea cu mandat de aducere a învinuitului Preda Răducu-Valentin s-a făcut conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedură penală, în interesul bunei derulări a anchetei penale”, precizează DNA, care adaugă că “începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

 

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 26 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 26 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 26 mai...

Ministrul Agriculturii: România ar putea obţine 30 de milioane de tone de porumb anual

România ar putea obţine într-un an 30 de milioane de tone de porumb de pe două milioane de hectare de teren, după finalizarea programului...

Douăsprezece răniți în urma unor turbulențe la un zbor Qatar Airways

Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui zbor Qatar Airways de la Doha către Irlanda au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă