30 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialReal Madrid l-a achiziţionat pe portarul Diego Lopez

Real Madrid l-a achiziţionat pe portarul Diego Lopez

Real Madrid a anunţat, vineri seară, achiziţionarea portarului echipei FC Sevilla, Diego Lopez, pentru patru sezoane şi jumătate, în vederea întăririi formaţiei după accidentarea lui Iker Casillas, care va fi indisponibil două-trei luni, după o operaţie la mâna stângă, informează AFP, conform Mediafax.

Lopez “va juca la Real Madrid până la finalul sezonului 2016-2017”, a precizat clubul madrilen într-un comunicat.
Potrivit presei spaniole, valoarea transferului ar fi cuprinsă între 3,5 şi 4 milioane de euro.

Portarul de 31 de ani a fost format la Real Madrid, unde a evoluat în 2006 la prima echipă.

Casillas va fi absent de pe teren pentru o perioadă cuprinsă între “opt până la 12 săptămâni”, potrivit chirurgului Miguel del Cerro.

Cele mai citite

Două eleve au ajuns la spital după un banchet la care s-ar fi consumat alcool și droguri

Două eleve de la un liceu teoretic din orașul Otopeni au fost transportate la spital, după ce au participat la un banchet la care...

Crește acciza la carburanți. Benzina și motorina se vor scumpi

Acciza la carburanți va crește în România de la data de 1 iulie 2024 ceea ce înseamă că, foarte probabil, prețurile la pompă se...

Două eleve au ajuns la spital după un banchet la care s-ar fi consumat alcool și droguri

Două eleve de la un liceu teoretic din orașul Otopeni au fost transportate la spital, după ce au participat la un banchet la care...
Ultima oră
Pe aceeași temă