16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialAmericanii ar putea înceta să producă avionul Boeing 747

Americanii ar putea înceta să producă avionul Boeing 747

Constructorul aeronautic american Boeing a anunţat joi că ar putea pune capăt producţiei celebrului avion Boeing 747, în condiţiile în care cel mai mare producător de avioane din lume se confruntă cu scăderea comenzilor şi presiuni asupra preţurilor, transmite Reuters citată de Agerpres.

Boeing 747 este un model emblematic pentru industria aeronautică începând de la intrarea sa pe piaţă în anul 1970. Denumit 
“Queen of the Skies”, Boeing 747 are un design original marcat de “cocoaşa” anterioară. 

“Dacă nu vom putea obţine suficiente comenzi, producţia şi alte riscuri nu vor putea fi atentuate, am putea înregistra noi pierderi semnificative şi de aceea este posibil să decidem încheierea producţiei modelului 747”, a informat Boeing într-un comunicat de presă. 

Anterior, constructorul aeronautic american a precizat că a decis să reducă la jumătate ritmul de producţie a avioanelor Boeing 747, de la 12 până la şase avioane pe an, începând din luna septembrie 2016. 

“În ceea ce priveşte programul 747, am decis să ne revizuim estimările privind producţia şi veniturile viitoare pentru a ţine cont de slăbiciunile actuale şi cele preconizate de pe piaţa de transport aerian de marfă”, a declarat la rândul său directorul general de la Boeing, Dennis Muilenburg. 

Timp de trei decenii, Boeing 747 a fost cel mai mare avion de pasageri din lume şi până acum au fost livrate peste 1.500 de exemplare. Însă ritmul de producţie pentru acest model a scăzut de la 1,5 aparate pe lună în luna iunie 2015 la un exemplar în fiecare lună în prezent, urmând ca din luna septembrie să se reducă la jumătate. 

Boeing nu este singurul producător de avioane care are probleme cu vânzarea celor mai mari avioane de pasageri. Rivalul european Airbus a confirmat recent că are de gând să reducă la jumătate ritmul de producţie pentru modelul A380 superjumbo, în condiţiile în care companiile aeriene preferă mai mult avioanele cu două motoare în locul celor cu patru.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...

Cum alegi un Volvo XC 60 de vânzare, în leasing, de la o agenție cu experiență

Experiența de cumpărare a unei noi mașini poate fi foarte interesantă, deoarece oferte sunt pretutindeni. Piața de profil este suprasaturată de oferte și...
Ultima oră
Pe aceeași temă