16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCererea DNA de arestare a lui Trăşculescu, joi la Tribunalul Bucureşti

Cererea DNA de arestare a lui Trăşculescu, joi la Tribunalul Bucureşti

Cererea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a fostului deputat Alin Trăşculescu se judecă, joi, la Tribunalul Bucureşti, politicianul este acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro, pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi, potrivit Mediafax.

 

Tribunalul Bucureşti a admis, luni, o cerere a DNA de schimbare a termenului stabilit pentru 4 decembrie de soluţionare a cererii de înlocuire a măsurii preventive în cazul fostului deputat PDL Alin Trăşculescu, instanţa admiţând-o şi stabilind ca termen data de joi, 29 noiembrie.

Procurorii anticorupţie au solicitat, luni, Tribunalului Bucureşti preschimbarea termenului de judecată dat de către instanţă în cazul cererii de înlocuire a măsurii preventive a fostului deputat Alin Trăşculescu din interdicţia a de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor cu cea de arest preventiv.

DNA a transmis în 22 noiembrie Tribunalului Bucureşti solicitarea de arestare preventivă a lui Trăşculescu.

Fostul deputat Alin Trăşculescu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din trafic de influenţă. Ulterior, procurorii au extins cercetările în cazul lui Trăşculescu şi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, noile acuzaţii fiindu-i aduse la cunoştinţă în 22 noiembrie.

Propunerea de arestare preventivă a lui Alin Trăşculescu a fost formulată după ce în 20 noiembrie acesta a demisionat din funcţia de deputat.

Alin Trăşculescu a fost reţinut din 11 noiembrie până în 12 noiembrie, în jurul orei 6.00. El a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei după ce a expirat ordonanţa de reţinere emisă pe numele lui de procurorii anticorupţie.

În 13 noiembrie, DNA a solicitat Camerei Deputaţilor, prin Ministerul Justiţiei, să avizeze cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu. În 16 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat cererea anchetatorilor.

Potrivit documentului trimis de anchetatori la Parlament, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Silviu Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul (denunţător) Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, cu ajutorul lui Calotă, suma totală de 364.000 de lei, în patru tranşe – de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.0000 de lei şi 200.000 de lei.

Ulterior, Trăşculescu ar fi pretins încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus să îi primească în două tranşe, de 50.000 de lei şi, respectiv, 1.050.000 de lei.

“Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor SC Vega 93 SRL, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu SC Aquaform SRL, administrată de martorul denunţător Vintilescu Mircea Alexandru”, scriu anchetatorii în documentul citat.

De asemenea, în 6 noiembrie, Trăşculescu l-ar fi determinat pe Calotă să falsifice un contract între SC Aquaform SRL şi firma lui Calotă SC Maryna Exclusiv SRL, acesta fiind antedatat pentru a putea fi folosit în scopul efectuării plăţii şi a justificării în evidenţele contabile ale celor două societăţi.

De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că, în perioada august – noiembrie, Marian Valeriu Calotă, l-ar fi constrâns prin ameninţare pe Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trăşculescu în schimbul intervenţiilor promise.

Potrivit anchetatorilor, Trăşculescu şi Calotă s-ar fi întâlnit în 10 noiembrie, în municipiul Focşani, cu Vintilescu pentru a primi suma de 50.000 de lei, prima tranşă din cei 1,1 milioane de lei ceruţi.

Trăşculescu i-ar fi spus lui Vintilescu să îi dea lui Calotă cei 50.000 de lei, care ulterior trebuiau să ajungă la deputatul PDL.

Calotă a fost prins în flagrant delict, în 10 noiembrie, în jurul orei 20.40, după ce a primit banii de la Vintilescu.

După aproximativ 20 de minute, Trăşculescu a fost oprit pe strada Independenţei din Focşani, pentru percheziţie corporală, fiind de asemenea percheziţionat şi autoturismul deputatului PDL.

Procurorii DNA susţin în referatul prin care cer arestarea lui Alin Trăşculescu că deputatul i-a cerut denunţătorului său 200.000 de euro chiar în Parlament, într-o sală a grupului PDL.

De asemenea, Trăşculescu îi spunea denunţătorului că bate la uşă campania electorală şi că are nevoie de 200.000 de euro, percepţia denunţătorului fiind aceea că această sumă reprezenta o plată pe care deputatul o cerea în schimbul traficării influenţei sale.

 

Cele mai citite

O rachetă rusească a rănit doi copii și trei adulți la Harkov

Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi într-un atac aerian asupra oraşului Harkov. O rachetă lansată de ruşi a lovit o zonă rezidenţială....

Opt activiști pentru climă au fost arestați pe aeroportul din Munchen după ce au pătruns pe pista lui

Aeroportul din Munchen s-a confruntat cu perturbări semnificative sâmbătă dimineața, când activiștii pentru climă din cadrul mișcării Last Generation au pătruns în incinta aeroportului...

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă