30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDragnea, despre participarea lui Băsescu la Congresul PPE: Asistăm la "banalizarea răului"

Dragnea, despre participarea lui Băsescu la Congresul PPE: Asistăm la “banalizarea răului”

Secretarul general al PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, că participarea preşedintelui Traian Băsescu la Congresul PPE reprezintă cea mai mică încălcare a Constituţiei făcută de şeful statului, el apreciind că asistăm la “banalizarea răului”, potrivit Mediafax.

“Eu cred că e cea mai mică încălcare a Constituţiei pe care a făcut-o Traian Băsescu. Deja, în ceea ce-l priveşte, asităm la banalizarea răului. Sigur că nu e în regulă, dar nu are de ce să se mai ferească. Până la urmă îi vin şefii şi, ca o gazdă bună, trebuie să stea cu ei”, a spus Dragnea despre participarea lui Băsescu la Congresul PPE.

Preşedintele Băsescu va încălca din nou Constituţia participând, în calitate de preşedinte al României, la Congresul Partidului Popular European (PPE), deşi şeful statului nu poate face politică şi implicit nu poate participa la manifestări ale unui partid politic, afirmă liderul USL, Victor Ponta.

“Nu am niciun fel de ostilitate faţă de niciunul dintre participanţi, am o singură problemă constituţională foarte gravă: conform Constituţiei României, preşedintele României, indiferent cum îl cheamă, nu face politică, nu este membru al vreunui partid politic şi nu participă implicit la manifestări ale unui partid politic. Domnul preşedintele Băsescu, ca de obicei, va încălca această regulă constituţională. Sigur că va trebui să spunem lucrul ăsta”, a spus Ponta la Antena 3.

 

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe, până mâine la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă