22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCuba elimină permisul de ieşire din ţară pentru călătoriile în străinătate

Cuba elimină permisul de ieşire din ţară pentru călătoriile în străinătate

Cubanezii vor avea nevoie doar de un paşaport pentru a putea călători în străinătate începând din 14 ianuarie, după eliminarea permisului de ieşire din ţară şi scrisorii de invitaţie, în cadrul unei reforme a legislaţiei privind migrarea, a anunţat marţi Guvernul cubanez, relatează AFP, citată de Mediafax.

Durata sejurului în străinătate creşte, de asemenea, de la 11 la 24 de luni, potrivit noii legi privind migraţia, care va intra în vigoare la 90 de zile după publicarea ei, marţi, în Jurnalul Oficial al Cubei, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.

De peste o jumătate de secol, cubanezii care doreau să părăsească ţara erau nevoiţi să solicite un permis de ieşire de pe teritoriul acesteia autorităţilor, care elibera permise după cum doreau, fără să justifice un refuz.

Cubanezii erau totodată nevoiţi să prezinte o scrisoare de invitaţie din străinătate şi puteau rămâne în străinătate 11 luni, altfel riscând confiscarea bunurilor şi să fie consideraţi expatriaţi în mod definitiv, în general fără posibilitatea să se mai întoarcă.

Această reformă a legilor cu privire la călătoria în străinătate este cea mai aşteptată în Cuba, după adoptarea unei serii de reforme economice care au introdus, în 2011, o doză de economie de piaţă în cadrul sistemului centralizat de tip comunist.

Cele mai citite

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă