22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDin ianuarie 2013, doar BICICLETELE vor mai putea fi conduse FĂRĂ PERMIS

Din ianuarie 2013, doar BICICLETELE vor mai putea fi conduse FĂRĂ PERMIS

Începând cu data de 19 ianuarie 2013, mopedele şi triciclurile cu motor vor putea fi conduse doar de către posesorii de permis de conducere obţinut în urma susţinerii examenului. După această dată, numai bicicletele vor putea fi conduse fără permis, potrivit şefului Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă, transmite Digi 24.

Comisarul şef Lucian Diniţă a spus că mai sunt aproximativ cinci luni în care posesorii unor astfel de vehicule vor trebui să urmeze cursuri şi să dea examen cu poliţiştii de la Rutieră pentru obţinerea permisului din categoria „AM”.

„Este o directivă a Uniunii Europene care datează încă din 2006, iar data de 19 ianuarie nu poate fi amânată. Începând cu această zi, oricine va fi prins pe scuter fără permis, va suporta rigorile legii”, a explicat Diniţă.

Potrivit şefului Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, în acest moment sunt înregistrate în circulaţie aproximativ 200.000 de mopede.

În prezent, mopedele şi triciclurile cu motor pot fi conduse doar pe baza atestatelor eliberate de şcolile de şoferi.

În luna aprilie, Guvernul a decis introducerea, începând din 2013, a permisului de conducere obligatoriu pentru mopede şi alte vehicule ai căror proprietari sunt scutiţi în prezent de această obligaţie, proiectul de lege fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Şeful Direcţiei Rutiere declara atunci că din ianuarie 2013 va fi introdus obligatoriu permis de conducere pentru mopede, tricicluri cu motor de până la 15 kilowaţi, precum şi pentru motociclete A1 şi A2.

Permisul de conducere va avea o valabilitate de cinci-zece ani, iar la fiecare reînnoire, şoferii vor fi obligaţi să facă un control medical.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță cere lămuriri Jandarmeriei pentru comportamentul abuziv la care a fost martor, la protestul de solidaritate cu Palestina care a avut loc sâmbătă,...

Sâmbătă, 18 mai, a fost organizat protestul în solidaritate cu Palestina, care a pornit de la Piața Universității și a continuat până în Piața...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă