17.2 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInternaționalErdogan și Putin au inaugurat gazoductul TurkStream

Erdogan și Putin au inaugurat gazoductul TurkStream

În cadrul unei ceremonii foarte pompoase, la Istanbul, Erdogan a catalogat deschiderea acestui gazoduct, care urmează să transporte anual 31,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale, drept ”evenimentul istoric al relaţiilor turco-ruse şi hărţii energetice regionale”.

”Parteneriatul dintre Rusia şi Turcia se consolidează în toate domenile, în pofida eforturilor celor care i se opun”, a declarat Putin, potrivit unei traduceri ale declaraţiilor sale în turcă.

În urma discursurilor pe care le-au susţinut, cei doi şefi de stat au deschis în mod simbolic vana gazoductului – intitulat şi Turkish Stream.

Această infrastructură, a cărei construcţie a început în 2017, simbolizează spectaculoasa apropiere dintre Turcia şi Rusia, după o gravă criză diplomatică în 2015.

Odată cu acest nou gazoduct, Turcia îşi securizează alimentarea marilor oraşe energofage din vest şi se impune şi mai mult drept o răscruce energetică majoră.

Pentru Rusia este vorba despre alimentarea Europei de Sud şi de Sud-Est – prin ocolirea Ucrainei, iniţial principala ţară de tranzit a gazelor naturale ruseşti livrate Europei, dar cu care relaţiile s-au deteriorat profund după anexarea Crimeei şi izbucnirea unui război în estul rusofon, în 2014.

Gazoductul este alcătuit din două conducte paralele, cu o lungime de aproximativ 930 de kilometri, care leagă Anapa din Rusia şi Kiyiköy din Turcia (nord-vest).

TurkStream a început încă de săptămâna trecută să alimenteze Bulgaria, vecină cu Turcia, şi este pe cale să fie prelungit către Serbia şi Ungaria.

Inaugurarea gazoductului are loc în contextul în care cresc tensiunile în Libia şi în Siria, două ţări în care Ankara şi Moscova au interese divergente.

”Împreună cu Rusia, noi nu am lăsat divergenţe recente de puncte de vedere să prevaleze asupra intereselor noastre comune”, a subliniat Erdogan.

Cele mai citite

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din estul României

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din unele regiuni ale unor țări europene, inclusiv în estul României, susține un raport publicat de Centrul Euro-Atlantic pentru...

Expert Forum: Până pe 16 mai, partidele au cheltuit 11 milioane lei, pentru campania la alegerile europarlamentare şi peste 3,8 milioane lei pe campania...

Potrivit raportului Expert Forum, pentru europarlamentare, până la data de 16 mai au fost raportate venituri de 40 de milioane de lei, din care 14 milioane de lei...

Neil Lennon, instalat oficial la Rapid! Mesajul transmis suporterilor de Dan Șucu

La o zi de la victoria cu FCSB, Rapid a oficializat numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor principal. „Suntem încântaţi să anunţăm numirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă