În general, se cunoaşte cum au decurs lucrurile în privinţa actului istoric de la 23 august 1944, când tânărul pe atunci Rege Mihai I şi-a asumat răspunderea pentru întoarcerea armelor şi continuarea războiului până la victoria finală asupra fascimului , care, în lumina strategiei Aliaţilor, „capitulare fără condiţii”, ar fi însemnat distrugerea totală a ţării noastre, ce urma să aibă soarta Germaniei şi a Berlinului. Imediat după proclamaţia Regelui de ora 22.30 din seara zilei de 23 august, „întreaga suflare românească a fost profund impresionată de vestea transmisă ţării pe calea undelor de tânărul şi iubitul nostru Rege. (…) O mare animaţie se observă în oraş, lumea circulă pe străzi cu înfrigurare, fiecare căutând un prieten sau cunoscut căruia să-i transmită marea veste” (Arhiva Ministerului Apărării). Aveam atunci 14 ani şi îmi amintesc că şi în satul meu au ieşit toţi oamenii, cu mic, cu mare, pe străzi, bucurându-se ca de o veste uimitoare, întrebându-se: «oare acum ce se va întâmpla?!»”.
Nemulţumirea Anei Pauker
Şi s-a întâmplat că ostaşii noştri, pătrunşi de un înalt patriotism, au dat lupte hotărâtoare depresurând, la început, Bucureştiul şi zonele limitrofe de armata inamică, astfel că, între 24 şi 31 august întreg teritoriul românesc (fără provinciile pierdute în 1940) a fost eliberat. Ceea ce a înfuriat-o cumplit pe şefa comunistă Ana Pauker, care, imediat ce a pus piciorul pe pământul României venind de la Moscova, a imputat comuniştilor care s-au implicat şi ei în eveniment că trebuiau să aştepte ca Bucureştiul şi România să fie „eliberate de Armata Roşie, pentru că, atunci afirma ea mai în surdină, se terminau toate, inclusiv Monarhia”.
Dar armata română a continuat luptele în Ungaria şi Cehoslovacia, alături de noii aliaţi impuşi de împrejurări, sovieticii, deschizând astfel un coridor liber, de peste 800 km, spre vest. Radio Paris anunţa atunci că, la 23 august România a deteminat o scurtare a războiului cu cel puţin şase luni, salvând de la moarte o numeroasă populaţie şi nebănuit de multe bunuri şi localităţi de la distrugere.
Efectivele armatei române care au participat la eliberarea Ungariei au fost de 210.000 de oameni, care au cucerit trei masive muntoase, au forţat mari cursuri de ape inclusiv Tisa, şi au eliberat 1.237 de localităţi, dintre care 14 oraşe. Au căzut la datorie, pe pământ străin, atunci, 42.700 de militari români. Eroismul armatei române s-a manifestat şi în Cehoslovacia, unde efective de aproape 250.000 de militari români au pătruns în dispozitivul inamic pe o adâncime de 400 km, au străbătut prin luptă 10 masive muntoase precum Tatra Mică, Tatra Mare, Carpaţii Albi şi au eliberat 1.722 de localităţi, printre care şi 31 de oraşe. Astfel că eroismul ostaşilor români n-a putut fi trecut cu vederea şi, iată că URSS, prin vocea cea mai autorizată atunci, a dictatorului de la Kremlin, Stalin, a adus, volens-nolens, mulţumiri armatei române pentru vitejia şi comportamentul ei în lupte, fiind citate, prin Ordine de Zi ale Comandamentului Sovietic de atunci, Armata 4-a, Armata I, Corpul Aerian Român, Regimentul 3 ,,Care de luptă” etc…
Un deosebit ecou al actului de la 23 August s-a simţit, desigur, în ţară. Patriarhul României, Nicodim, printr-o Pastorală din octombrie 1944, afirma că „la 23 august 1944 s-a arătat voinţa lui Dumnezeu” şi că „este un act de îndurare a Providenţei faţă de mult încercatul popor românesc. Dăm arhipăstoreasca noastră binecuvântare tuturor acelora care, în frunte cu iubitul nostru Rege, Mihai I, muncesc cu sufletul şi cu foc pentru propăşirea neamului românesc întru dreptate şi libertate. (…) Dumnezeu să păzească România”. Să mai amintim că Regele a fost decorat cu cele mai mari ordine al aliaţilor, fiind apreciate meritul şi curajul Majestăţii Sale, singura personalitate de primă mărime prezentă încă, din fericire, printre noi; şi singurul, de altfel, dintre marii actori politici şi militari de acum aproape 70 de ani. Iar actul de abdicare impus în 1947 de comunişti, cu pistolul în mână, a fost de fapt un act de trădare naţională care se impune a fi consemnat astfel de istorie.
