30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialAntonescu, împotriva taxei de solidaritate a lui Ponta

Antonescu, împotriva taxei de solidaritate a lui Ponta

Co-preşedintele USL Crin Antonescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Arad, răspunzând unei întrebări referitoare la taxa de solidaritate anunţată de premierul Ponta, că nu crede că mărirea unor impozite este o soluţie, potrivit Mediafax.
“Eu nu o văd bine, în sensul că nu cred că este o soluţie. Nu am crezut niciodată că mărirea unor impozite, mai ales pe conjuncturi atât de scurte, este de natură să rezolve ceva. Filosofia, principiile şi formulele noastre de impozitare negociate la nivelul USL sunt foarte clare: un impozit regresiv, deci 16 la sută rămâne cea mai mare cotă de impozitare (…) Taxa asta de solidaritate e totuşi o formulă care excede înţelegerea noastră pe formula fiscală şi din punctul ăsta de vedere, dacă nu sunt argumente foarte concrete, eu unul nu susţin o asemenea măsură”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a adăugat că vor exista totuşi discuţii în PNL pe acest subiect, pentru a se lua o decizie dacă va fi susţinută sau nu supraimpozitarea veniturilor mai mari de 4.500 de lei.
Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, declara, marţi, premierul Victor Ponta.
El amintea că Guvernul USL intenţionează să aplice de anul viitor cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor.
“În plus faţă de acest sistem fiscal, dacă va fi cazul şi dacă se va dovedi o idee bună, în special în zona bugetară, pentru că nu vreau să dăm semnale negative în zona privată care deja a suferit destul de multe în urma crizei, pentru cei care au venituri mari de la buget, de peste 4.500 lei pe lună, acolo poate fi vorba de o taxă de solidaritate. O taxă de 16 plus încă 16 peste ceea ce depăşeşte 1.000 de euro pe lună”, spunea Ponta.

Cele mai citite

Interviu – Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, soluții pentru atragerea turiștilor străini: ,,Să nu aibă barieră de viză, să aibă zboruri directe”

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, a declarat într-un interviu pentru R.L. că România ar putea să atragă mai mulți turiști străini prin faptul că ar...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

VIDEO. Valeriu Iftime i-a decis soarta lui Bogdan Andone. Anunțul patronului de la FC Botoșani

Bogdan Andone, antrenorul care a reușit să o salveze in extremis de la retrogradare pe FC Botoșani, și-a prelungit contractul cu formația moldoveană pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă