22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialSancţiune: UE lasă Ungaria fără jumărate de miliard de euro

Sancţiune: UE lasă Ungaria fără jumărate de miliard de euro

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană, reuniţi marţi la Bruxelles, au aprobat îngheţarea a 495 de milioane de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria de la 1 ianuarie 2013, din cauza deficitului excesiv al acestei ţări, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul danez al finanţelor, Margrethe Vestager, citat de Agerpres.

 

Ministrul danez de finanţe, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a precizat însă că decizia de îngheţare a fondurilor va fi ridicată ‘fără întârziere’ dacă Ungaria va lua măsurile de corecţie necesare până la 22 iunie, când va avea loc următorul consiliu al miniştrilor de finanţe.

Decizia de marţi a ECOFIN urmează o recomandare a Comisiei Europene. Este pentru prima dată când o ţară membră a Uniunii Europene ar putea fi efectiv sancţionată pentru deficit excesiv conform noilor reguli de întărire a disciplinei bugetare.

Suma de 495 de milioane de euro reprezintă 29% din fondurile de coeziune în valoare de 1,7 miliared de euro programate pentru Ungaria în 2013

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă