22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPE cere Rusiei să-şi reformeze legislaţia electorală şi să oprească vânzările de...

PE cere Rusiei să-şi reformeze legislaţia electorală şi să oprească vânzările de arme către Siria

Restricţionarea participării candidaţilor opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Rusia, care vor avea loc pe 4 martie, subminează competiţia şi pluralismul politic, afirmă Parlamentul European într-o rezoluţie adoptată joi, scrie Mediafax.

Parlamentul European îndeamnă autorităţile ruse să reformeze legile electorale, în conformitate cu standardele Consiliului Europei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), pentru a se asigura că alegerile prezidenţiale din martie sunt libere şi oferă şanse egale tuturor candidaţilor, se arată într-un comunicat al instituţiei. De asemenea, PE regretă decizia refuzării dreptului de participare a candidatului liberal, Grigori Iavlinski, la aceste alegeri.

Parlamentul European le cere autorităţilor ruse să nu împiedice sau să perturbe activitatea observatorilor internaţionali, aşa cum s-a întâmplat în cursul alegerilor pentru Duma de stat din decembrie 2011.

Aproximativ 600 de observatori internaţionali sunt aşteptaţi să monitorizeze alegerile prezidenţiale, incluzând observatori din partea OSCE, din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.

Rezoluţia PE cere ferm Rusiei să adere la consensul internaţional, astfel încât să permită Consiliului de Securitate al ONU să acţioneze pentru rezolvarea crizei din Siria.

Parlamentul European subliniază că, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate, Rusia trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. De asemenea, invită Rusia să oprească imediat vânzarea de arme şi echipamente militare către Guvernul sirian.

La începutul lunii februarie, Rusia şi China şi-au exercitat dreptul de veto cu privire la rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care îi cerea preşedintelui sirian Bashar Al-Assad să demisioneze.

Cele mai citite

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă