27.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialAndreea Chiţu, medalie de aur la Cupa Mondială de la Jeju

Andreea Chiţu, medalie de aur la Cupa Mondială de la Jeju

Sportiva Andreea Chiţu a câştigat medalia de aur, la categoria 52 de kilograme, iar Vlăduţ Simionescu pe cea de bronz, la plus 100 de kilograme, la Cupa Mondială de judo de la Jeju, care s-a disputat vineri şi sâmbătă, informează Mediafax.

Andreea Chiţu a debutat excelent în grupa C, cu două victorii în faţa japonezei Miharu Kuroki şi a coreenei Mi Ri Kim, după care în semifinale a trecut de o altă sportivă niponă, Nodoka Tanimoto.

În ultimul act, pentru medalia de aur, Andreea Chiţu a învins-o pe Ai Shishime, tot din Japonia, încheind pe primul loc al categoriei 52 de kilograme.

La masculin, Dan Fâşie a obţinut două victorii în grupa C a categoriei 7 de kilograme, în faţa sportivilor Nicholas Tritton (Canada) şi Jin Ju Kim (Coreea de Sud), după care a cedat în faţa mongolezului Tsagaanbaatar Khashbaatar, câştigătorul grupei. Dan Fâşie a fost apoi eliminat în prima luptă din recalificări, de reprezentantul gazdelor, Jun Young Lee.

Performerul României la masculin a fost Vlăduţ Simionescu, care a câştigat medalia de bronz la categoria plus 100 de kilograme. Simionescu a câştigat grupa C, după victorii în faţa filipinezului Tomohiko Hoshina şi a coreeanului Jung Hoon Kim, dar a pierdut în semifinale, cu francezul Matthieu Thorel, intrând în posesia medaliei de bronz a categoriei.

Cele mai citite

Tragedie în lumea fotbalului. Portarul naționalei Muntenegrului a murit la 26 de ani

Matija Sarkic, portarul selecţionatei Muntenegrului şi al echipei de fotbal Millwall, a încetat din viaţă la 26 de ani, a anunţat clubul englez de...

Ciucă vrea să ne amintească jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, vrea să ne amintească de jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”. A...

Victor Ponta despre candidatura lui Ciolacu la președinție: Vor să-i rupă gâtul!

Victor Ponta, fost președinte al PSD și actual consilier al șefului PSD, îl avertizează pe Marcel Ciolacu că liderii PSD care îi cer să...
Ultima oră
Pe aceeași temă