30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăTechPreședintele ALDE Constanța: Daniel Constantin nu este „sacrificatul de serviciu”. Este loc...

Președintele ALDE Constanța: Daniel Constantin nu este „sacrificatul de serviciu”. Este loc și pentru el în ALDE. Cea mai potrivită persoană să conducă partidul este Călin Popescu Tăriceanu

Președintele organizației ALDE Constanța, deputatul Mircea Banias, consideră că cea mai potrivită persoană să conducă formațiunea, după congresul ALDE, este Călin Popescu Tăriceanu. Cu toate acestea, el a afirmat că în partid este loc și pentru Daniel Constantin, potrivit News.ro.

„Relaţia mea cu domnul Constantin este o relaţie foarte bună, ca şi relaţia cu domnul Tăriceanu. Nu am avut dispute nici cu domnul Constantin, nici cu domnul Tăriceanu, evident. Că sunt de părere sau că am o anumită părere iarăşi e o certitudine, dar v-am zis sunt un membru de partid care ştie să respecte deciziile şi actele partidului şi ale instanţelor şi voi face aşa cum va fi declarat statutar şi legal”, a spus Mircea Banias, sâmbătă după-amiază, la finalul Delegaţiei Permanente Teritoriale ALDE Constanţa.

 

Întrebat dacă Daniel Constantin rămâne sacrificatul de serviciu, liderul ALDE Constanţa a afirmat că este loc și pentru copreședintele formațiunii, în partid. „Nu este sacrificatul de serviciu domnul Daniel Constantin. Eu sunt convins că şi pentru domnul Daniel Constantin este loc în partidul acesta, în ALDE şi chestiunile pe care dumnealui le invocă vor fi lămurite în cel mai scurt timp posibil. Deci, practic, Daniel Constantin e copreşedinte al ALDE şi sper să rămână unul din cei care va conducce partidul în continuare”, a menţionat Mircea Banias.

Cu toate acestea, deputatul îl consideră pe Călin Popescu Tăriceanu cel mai potrivit să conducă partidul.

„Să nu vă imaginaţi că eu nu susţin candidatura domnului Tăriceanu, am spus-o demult mi se pare cea mai potrivită persoană sa ocupe funcţia de preşedinte. Ce am reclamat eu şi îmi păstrez opinia este că lucrurile trebuiau organizate altfel, dar asta e o chestiune care se va lămuri în zilele următoare şi nu am nicio îndoială că şi colegii mei vor respecta ceea ce se va hotărî săptămâna viitoare”, a mai precizat el.

În cadrul Delegaţiei Permanente a ALDE de sâmbătă au fost stabiliţi delegaţii pentru congresul formaţiunii din 21 şi 22 aprilie.

La sfârşitul lunii martie, Biroul Politic Central al ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin. Acesta a depus în instanţă o contestaţie legată de organizarea congresului.


Citește și: Daniel Constantin, atacat de un vicepreședinte ALDE: A adunat în jurul său o mână de rebeli servili, care probabil vor pieri, sufocaţi într-o angoasă patologică şi de spaima dispariţiei de pe scena politică 

Octavian Popa, vicepreședine ALDE, îl acuză pe copreședintele Daniel Constantin că „aruncă cu minciuni în stânga și în dreapta”, în baza unei „teorii securiste a manipulării”.


 

Cele mai citite

Egiptul cere Israelului să se retragă de la punctul de trecere Rafah

Oficiali din Statele Unite, Israel și Egipt au încheiat duminică o întâlnire la Cairo, iar Egiptul și-a menținut poziția conform căreia Israelul trebuie să...

Comportamentul Rusiei ridică temeri “cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni”, avertizează serviciile secrete ale Bulgariei

Comportamentul Rusiei din ultimii ani, incluzând și agresiunea împotriva Ucrainei, ridică temeri "cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni", avertizează serviciile...

Roxana Hulpe și Bogdan Rădulescu, co-fondator Untold, au făcut nunta

Roxana Hulpe, cunoscută prezentatoare a Știrilor Pro TV, a trăit o experiență de neuitat, având parte de o nuntă ca în povești, desfășurată la...
Ultima oră
Pe aceeași temă