Probabil pentru că s-au săturat să tot tragă mâţa de coadă, dar şi pentru că s-au lăsat amăgiţi de faptul că ar trebui să se aştepte la mai bine în măsura în care şi-au făcut deja penitenţa după preceptul că trebuie mai întâi să le fie mai rău, românii nu prea dau suficientă atenţie la ceea ce se întâmplă în lume, de unde de-abia de acum ar putea veni valuri şi vânturi distrugătoare.
O atenţie şi o înţelegere minime ale problemelor ar trebui să-i facă maxim interesaţi dacă va putea fi depăşit impasul datoriei publice americane sau dacă Italia ori Spania vor intra în colimatorul crizei datoriilor suverane din zona euro şi, oricum, să nu-şi mai limiteze preocuparea către aspecte derivate şi secundare precum cursul francului elveţian sau chiar cursul euro (şi asta doar pentru că niş-te nesăbuiţi, care jelesc acum după protecţie, n-au dat curs la momentul potrivit recomandării de a se împrumuta doar în moneda în care aveau câştigurile, pentru a nu se complica cu probleme de risc valutar).
Trebuie înţeles că România este o biată frunză în bătaia vânturilor internaţionale şi o biată coajă de nucă în tumultul valurilor de pe mările lumii. Şi că deci va fi afectată grav – mai grav decât alte ţări – de furtunile de pe pieţele internaţionale, indiferent în care parte a lumii s-ar produce. Şi, în plus, trebuie ţinut cont că, după cum demonstrează experienţa, cei mari şi puternici încearcă întotdeauna să iasă din restrişti pe seama celor mici şi slabi.
Oficial, se declară că România este acum într-o poziţie mai bună decât în urmă cu trei ani spre a înfrunta vânturile şi valurile crizei, în caz că acestea se înteţesc din nou. Şi asta graţie programelor de austeritate derulate, care, aşa cum se spune, situează România cu circa un an înaintea altor ţări europene în materie de inevitabile ajustări.
Într-adevăr, în urma programelor de austeritate, dezechilibrele din economia din România au devenit mai puţin ascuţite. Dar aceste programe au fost exclusiv programe de tăiere din latura inactivă a dezechilibrelor, şi nu de construcţie pe latura activă. Mai precis, au fost programe de reducere a consumului care nu mai avea finanţare. Dar boala consumului fără producţie a rămas! Astfel, a ajuns într-adevăr de finanţat din bani externi un descoperit de cont mai mic, dar economia – neschimbată cu nimic în structurile ei – este la fel de incapabilă să finanţeze consumul în întregime, chiar dacă acesta este mai redus. În plus, ca un dezavantaj imens în noile condiţii, statul român este mai îndatorat decât era în urmă cu trei ani, ceea ce constituie un handicap imens într-o perioadă când finanţarea internaţională va fi grav apăsată de constrângeri şi de costuri în creştere.
Faţă de argumentul constant invocat că datoria publică a României este încă mică, îndeosebi prin comparaţie cu cea a altor ţări, trebuie avut în vedere că povara acesteia cântăreşte nu doar în raport cu dimensiunile ei absolute şi relative, ci şi în raport cu posibilităţile economiei care trebuie să o plătească. Or, în România acestea sunt foarte mici! Atât cât mai există, economia nu mai aparţine românilor şi, vai!, este dramatic de vulnerabilă structural. Rezumându-se, sub presiuni externe, la sectorul bugetar, deci punându-i la plată numai pe cei dependenţi de acest sector şi ocolindu-i pe nedrept tocmai pe cei vinovaţi în principal de dezechilibre (respectiv cei ce dăduseră şi cei ce luaseră creditele de consum fără noimă şi fără acoperire), ajustarea, realmente întreprinsă, n-a putut fi şi suficientă, trecând de fapt o mare parte din nota de plată în cârca statului prin îndatorarea fulminantă a acestuia, îndatorare care va cădea în spinarea şi a copiilor copiilor generaţiei actuale.
Şi să fie clar: îndatorarea aceasta absurdă şi ruinătoare nu are în România – care deja şi-a vândut străinilor şi resursele, şi sufletul – o altă sursă de rambursare decât reducerea nivelului de trai. Asta şi dacă în lume nu vor fi vânturi şi valuri distrugătoare! Nota de plată va apăsa doar mai greu dacă mari vânturi şi valuri vor bântui lumea!
Ilie Şerbănescu este -analist economic
