33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialNATO va ancheta dacă au fost victime civile

NATO va ancheta dacă au fost victime civile

NATO va ancheta eventuala sa implicare în bombardamente care ar fi putut provoca victime civile la Tripoli, a anunţat comandantul operaţiunii Unified Protector, generalul Charles Bouchard, relatează AFP, citat de Mediafax.

“Suntem la curent cu articolele din presă pe acest subiect. Vom ancheta şi imediat ce se va încheia ancheta vom face un raport”, a declarat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Neapole (sudul Italiei), în prima zi a operaţiunii care a început joi dimineaţa, la ora 06.00 GMT (09.00 ora României).

El a precizat că ancheta se va desfăşura doar în privinţa eventualei responsabilităţi a NATO în aceste operaţiuni, ştiind că alianţa, a amintit el, nu a preluat controlul integral decât joi dimineaţa. Miercuri, ea nu avea decât controlul parţial a operaţiunii, iar raidurile aeriene ale coaliţiei multinaţionale continuau să fie coordonate de Statele Unite.

Un episcop catolic din Tripoli a denunţat “pretinse raiduri umanitare care s-au soldat cu zeci de victime civile în mai multe cartiere” din capitala libiană, într-un interviu acordat joi agenţiei de presă a misionarilor catolici Fides.

“Am primit diferite mărturii din partea unor persoane demne de încredere”, a declarat monseniorul Giovanni Martinelli, vicar apostolic la Tripoli.

În cartierul Buslim, o locuinţă civilă s-a prăbuşit din cauza bombardamentelor, provocând moartea a 40 de persoane”, a subliniat monseniorul Martinelli, fără a preciza în ce perioadă au fost semnalate aceste victime.

Potrivit regimului lui Muammar Gaddafi, citat de presa belgiană joi, bombardarea unui depozit de arme la sfârşitul săptămânii trecute la Mezdah, la sud de Tripoli, s-ar fi soldat cu un mort şi doi răniţi.

Niciun bilanţ precis nu a putut fi stabilit până în prezent dintr-o sursă independentă privind numărul eventualelor victime civile ale bombardamentelor asupra Tripoli.

Cele mai citite

Asistentul unui ministru din Marea Britanie numește planul privind migranții în Rwanda drept „prostie” într-o înregistrare audio scursă

Ministrul de interne din Marea Britanie a apărat, duminică, 23 iunie 2024, un asistent parlamentar care a numit planul guvernului de a deporta migranții...

Rusia acuză SUA de responsabilitate pentru atacul Ucrainei asupra Crimeei

Ministerul Apărării din Rusia a declarat duminică că Washingtonul poartă responsabilitatea pentru un atac mortal asupra Crimeei anexate de Rusia de către Ucraina, care,...

Corp găsit după inundațiile din Elveția, două persoane încă dispărute

Salvatorii elvețieni au găsit duminică corpul uneia dintre cele trei persoane dispărute de la inundațiile care au lovit cantonul sud-estic Grisons, a declarat poliția. Furtunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă