25.7 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernul a redus garanţia la "Prima Casă"

Guvernul a redus garanţia la “Prima Casă”

Guvernul a decis ca garanţia statului la creditele contractate prin programul “Prima Casă” să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 mp, băncile având la dispoziţie trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.

 

Modificarea programului “Prima Casă” a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, a anunţat premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

El a precizat că nu vor fi modificate plafoanele privind avansul perceput la contractarea creditului, dobânda împrumutului şi cuantumul garanţiei.

“Băncile au la dispoziţie trei luni pentru a participa la acest program,, iar regula va fi «primul venit, primul servit». Între bănci va fi posibil transferul protofoliului de garanţii”, a spus Boc.

Executivul a decis totodată ca şi persoane care în prezent deţin o casă în suprafaţă utilă maximă de 50 metri pătraţi şi care doresc un confort sporit să poată accesa credite prin acest program pentru cumpărarea unei noi locuinţe.

Surse oficiale au declarat că a fost eliminat criteriul limitei de vârstă, astfel încât programul “Prima Casă” să poată fi accesat şi de alte persoane decât tinerii în vârstă de până la 35 ani.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanţiei statului la creditele alocate până în prezent prin programul “Prima Casă”, astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.

Programul guvernamental Prima Casă a fost lansat în vara anului 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpărării unei locuinţe de maxim 60.000 euro şi, începând din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute şi de câte 75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoane organizate în asociaţii.

Creditele acordate prin programul Prima Casă au o rată a dobânzii egală cu EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la trei luni plus o marjă fixă de maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Guvernul a decis, în ianuarie, ca programul Prima Casă să continue şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 milioane euro, reprezentând diferenţa neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului “Prima Casă” în anii 2009-2010.

Acest plafon a fost deja epuizat în proporţie de 50%.

Plafonul de 200 de milioane de lei a fost împărţit în proporţie de 80% de cinci bănci, respectiv BCR, BRD, Raiffeisen, Banca Românească şi Alpha Bank.

Cele mai citite

Marketingul online poate aduce 200% profit: Sfaturile experților pentru antreprenori

Află cum pot obține antreprenorii profit de până la 200% din investiția în marketing online față de cel tradițional de la experții în domeniu.  Cuantifică...

Cum au fost prăduite terenurile unui om de afaceri grec de „săgețile” lui Iulian Dumitrescu

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar pentru o mită de 3.200.000 de euro, a fost denunțat la DNA și...

Primele amenzi pentru e-Factura vin luna viitoare

Primele amenzi pentru neaplicarea în România a noului sistem e-Factura vin în luna iulie 2024, precizează o știre postată pe site-ul Termene.ro, citând surse...
Ultima oră
Pe aceeași temă