Eventualitatea unei fuziuni, parţiale sau totale, a miezului unuia dintre reactoarele avariate de la Fukushima readuce în actualitate spectrul unui „sindrom chinezesc”, cel mai grav dintre scenariile catastrofice nucleare avute în vedere de specialiştii în domeniu.
Numele său vine de la imposibilul concept emis în 1971 de un fizican american, care a fost transpus în filmul cu acelaşi nume realizat în 1979 de James Bridges – cel al unui reactor nuclear american care prezenta o serie de defecte care au dus la ieşirea totală din apă a combustibilului. Incorect răcit, combustibilul se topeşte din cauza creşterii rapide a temperaturii, trece prin cuvă, prin betonul cămăşii reactorului şi începe, asemenea unei lumânări, un lung drum trecând de crusta terestră, apoi prin centrul planetei, ajungând de cealaltă parte a Terrei.
Concret, un miez nuclear rămâne fierbinte multă vreme după ce reactorul a fost oprit, iar elementele de fisiune, prin dezintegrare nucleară, continuă să ridice temperatura. Dacă miezul reactorului nu este răcit suficient, combustibilul intră în supraîncălzire şi o parte începe să se topească. La Fukushima, sistemul de răcire a suferit un accident supradimensionat, iar operatorii au aruncat apă pentru a menţine rezervorul plin pe măsură ce apa se evapora.
Procesul de fierbere a fost mai rapid decât capacitatea de a alimenta cu apă, iar barele de combustibil, expuse aerului, s-au încins. Dacă se ajunge la topirea combustibilului, se formează un „corium” în fuziune, un soi de magmă – a cărei temperatură pare să treacă de 2.500 de grade -, unde sunt amestecate granulele de combustibil nuclear, materiale metalice care îl protejau şi elemente de asamblaj al miezului. În cel mai rău caz, acest corium trece prin toate structurile de protecţie şi eliberează cantităţi enorme de material radioactiv.
