19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialMutu, din amendă în amendă

Mutu, din amendă în amendă

Briliantul este pasibil de o nouă amendă pentru că a jucat un meci de fotbal în şapte.

Nu trece o zi fără ca atacantul Fiorentinei Adrian Mutu să nu calce pe bec. După cei 150.000 de euro pe care va trebui să-i plătească deoarece săptămâna trecută a părăsit echipa înainte de antrenament, fără a oferi vreo explicaţie colegilor sau oficialilor, se pare că Mutu va fi amendat din nou. „Pentru Adrian Mutu se apropie o nouă amendă”, a scris presa italiană, „pentru că a participat la un joc de fotbal în şapte în condiţiile în care, suspendat fiind, nu poate evolua fără autorizaţia conducerii clubului”.

Cotidianul Gazzetta dello Sport a notat că Mutu a jucat un meci de fotbal în şapte alături de un grup de prieteni, printre care şi Francesco Flachi, după ce s-a antrenat alături de Damir Blokar, preparatorul fizic pus la dispoziţie de clubul viola. Culmea este că Flachi, în vârstă de 35 de ani, ex-jucător al Fiorentinei, al Bresciei, al Sampdoriei şi al lui Empoli, a fost suspendat în 2010 nu mai puţin de 12 ani, după ce a fost prins, pentru a doua oară, că a folosit cocaină. Potrivit violanews.com, după ce a jucat fotbal cu Flachi, Adrian Mutu a luat şi cina cu acesta, la restaurantul din Florenţa la care românul deţine acţiuni.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă