Cinci teroriști care plănuiau un nou atac în stațiunea spaniolă Cambrils au fost împușcați, vineri dimineața, de polițiști. Momentul în care unul dintre bărbați, care purta o centură cu explozibil falsă, a fost răpus de gloanțele polițiștilor a fost surprins într-o înregistrare, scrie Daily Mail.
Din filmare se poate vedea cum dintre bărbați a fost împușcat de polițiști de mai multe ori. Cu toate acestea, el s-a ridicat și meargă spre forțele de ordine, care au redeschis focul, potrivit unui martor britanic citat de publicația tabloidă.
Anterior, înainte să intre în mulțimea care se plimba pe faleză, cei cinci jihadiști au trecut cu un Audi A3 pe lângă polițiști, după care au provocat atacul soldat cu moartea unei femei și rănirea altor șase persoane.
Ei au ieșit din mașină râzând, cu cuțite în mână, și au început să strige la polițiști, înainte să fie împușcați.
„Cred că se afla sub influența drogurilor. A fost împușcat, a căzut, iar în două secunde s-a ridicat din nou. M-am simțit de parcă mă uitam la un film, la unul de groază. Insulta polițiștii râzând, după care a început să meargă spre ei, moment în care aceștia au redeschis focul și el a căzut la pământ”, a declarat un martor, Fitzroy Davies Wolverhampton.
Totodată, el a surprins momentul într-o filmare.
14 oameni au murit, iar aproximativ 100 au fost răniți, între care și patru români, într-un atac cu o furgonetă, la Barcelona. Mașina a intrat în pietonii aflați în zona turistică La Rambla, cu peste 80 de kilometri la oră. Statul Islamic a revendicat atacul din Las Ramblas, spunând că a fost comis de „soldaţi ai Statului Islamic”. Un alt atac a fost dejucat, câteva ore mai târziu, la Cambrils, iar autoritățile au împușcat cinci teroriști, care aveau asupra lor centuri cu explozibil.
Agenția Centrală de Informații (CIA) a a avertizat autoritățile catalane, în urmă cu două luni, că Barcelona și, în special zona La Rambla, ar putea fi țină a jihadiștilor. Potrivit agenției americane de informații, oraşul era o ţintă evidentă după atentatele în alte oraşe europene majore precum Paris, Londra şi Berlin.