13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialIranul execută prin spânzurare 12 traficanţi de droguri şi răpitori

Iranul execută prin spânzurare 12 traficanţi de droguri şi răpitori

Opt traficanţi de droguri şi patru răpitori au fost executaţi în Iran în ultima săptămână a anului, potrivit Reuters.

Iranul este un stat frecvent criticat pentru asprimea legilor cu care îşi pedepseşte infractorii şi pentru că are una din cele mai mari rate de execuţii din lume.

Traficanţii de droguri au fost executaţi în centrul oraşului sfânt Qom. Alţi 16 traficanţi de stupefiante îşi aşteaptă execuţia în Qom, potrivit lui Mostafa Barzegar Ganji, un oficial judiciar din oraş, citat agenţia de ştiri oficială IRNA. 

„Vor fi spânzuraţi curând în cazul în care nu vor fi iertaţi de autorităţi,” a spus Mostafa.

Răpitorii au fost executaţi sâmbătă în închisoare Zahedan, aflată în provincia instabilă de frontieră de la Sistan-Baluchestan, a raportat agenţia de ştiri semi-oficială Fars.

„Aceşti oameni au răpit cetăţeni nevinovaţi de mai multe ori şi, cu toate că au primit bani de răscumpărare de la familiile celor răpiţi, tot au ucis o parte din prizonieri, a spus procurorul Ebrahim Hamidi,” citat de Fars.

Iranul este o rută de tranzit esenţială pentru contrabanda cu droguri din Afganistanul vecin, care produce mai mult de 90 la suta din producţia mondială de opiu. De la începutul revoluţiei islamice din 1979, în Iran au fost ucişi peste 3500 de organe de securitate iraniene în luptele cu traficanţii de droguri.

Crima, adulterul, violul, jaful armat, traficul de droguri şi apostazia – renunţarea la Islam – sunt pedepsite cu moartea în conformitate cu legea islamica din Iran, practicată de la revoluţia din 1979, conform Reuters.

Cele mai citite

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...
Ultima oră
Pe aceeași temă