31.8 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialA doua victimă a accidentului aviatic de la Tătăruși a fost stabilizată

A doua victimă a accidentului aviatic de la Tătăruși a fost stabilizată

Bărbatul de 33 de ani din avionul prăbușit sâmbătă după-amiaza într-o râpă din apropierea satului Vâlcica, comuna Tătăruși, din județul Iași, a fost stabilizat de echipele de medici de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.

"Pacientul este internat la Clinica de chirurgie, este stabil, conștient. El a suferit contuzie craniană, hemosinus, fractură de bazin fără deplasare, mai multe plăgi contuze. Prognosticul vital este bun", a declarat pentru Agerpres Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD Iași.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Mihăiță Nechifor se afla pentru prima oară în avionul pilotat de instructorul de zbor Traian Ungureanu, în vârstă de 63 de ani, care și-a pierdut viața în urma impactului cu solul. O aeronavă de mici dimensiuni efectua sâmbătă un zbor de antrenament pentru show-ul aviatic organizat în cadrul evenimentului "Zilele Rezervației Forestiere", ce urma să aibă loc duminică după-amiază. În jurul orei 17,04, un apel la serviciul 112 anunța că un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe un câmp din apropierea localității Tătăruși, în urma impactului fiind două victime.

Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a desemnat sâmbătă seara o comisie de investigație pentru a evalua epava și studia locul producerii evenimentului, prelevarea probelor, pentru efectuarea primelor măsurători, luarea declarațiilor martorilor, studierea documentației aferente aeronavei, echipajului și zborului respectiv, luarea în custodie a aeronavei și transportul către locul de depozitare și analiză din punctul de vedere tehnic.

"CIAS, în calitate de autoritate de investigații privind siguranța, a fost notificat pe data de 19 august 2017, ora 17:18 LT, despre producerea unui eveniment de aviație civilă în comuna Tătăruși, satul Vâlcica din județul Iași, în care a fost implicată o aeronavă de mici dimensiuni, de tip ULM, cu însemnele de înmatriculare YR-5228. Din motive care sunt deocamdată necunoscute, aeronava s-a prăbușit. (…) Pe parcursul investigației și atunci când consideră necesar, comisia de investigație poate emite către diverse autorități recomandări de siguranță, pentru prevenirea producerii unor evenimente similare, în viitor. Toate informațiile ulterioare și care pot fi făcute publice fără a perturba actul de investigație vor fi transmise de către CIAS direct victimelor și rudelor acestora și, respectiv, prin publicarea pe website-ul instituției a rapoartelor preliminare, intermediare și a raportului final de investigație, după caz", se precizează într-un comunicat de presă al CIAS.

Citește și: 

Cele mai citite

Ciucă și Ciolacu se visează Nicușori

Tandemul Ciu-Cio, care a ținut România într-o stabilitate ce a detonat toate prețurile și a adus țara la cel mai înalt nivel de îndatorare...

Weekend cu caniculă, în aproape toată țara

Peste trei sferturi din ţară se va afla, vineri, sâmbătă şi duminică, sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de căldură, informează Administraţia Naţională...

VIDEO. Ciolacu, despre când va fi stabilită data primului tur al prezidențialelor

Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, menţionând că, în urma deciziilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă