12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportPambuccian: Deputaţii reprezentând minorităţille se vor întâlni luni cu PSD

Pambuccian: Deputaţii reprezentând minorităţille se vor întâlni luni cu PSD

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a anunţat sâmbătă că se va întâlni luni cu reprezentanţii PSD pentru a discuta despre moţiunea de cenzură, adăugând că poziţia faţă de moţiune a deputaţilor minorităţilor va fi decisă în şedinţa de luni a grupului, potrivit Realitatea.net.

“Întâlnirea cu PSD trebuia să aibă loc lunea trecută, însă Victor Ponta nu a mai putut ajunge, aşa că ne vom întâlni luni. Sunt convins că primul subiect abordat va fi cel privind moţiunea de cenzură”, a precizat Pambuccian. El a explicat că minorităţile au întâlniri frecvente cu celelalte grupuri parlamentare, care vizează în general activitatea legislativă.

El a arătat că grupul minorităţilor nu a decis încă dacă va vota pro sau contra moţiunii de cenzură, hotărârea urmând să fie luată în şedinţa de luni, prin vot. “Noi funcţionăm pe model nemţesc, orice decizie pe o chestiune, indiferent de importanţă, este luată la începutul săptămânii în care are loc respectivul eveniment”, a spus Pambuccian.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a anunţat că PSD, PNL şi PC au decis să ofere UDMR păstrarea poziţiilor pe care le deţin în guvernul Boc într-un viitor Executiv de criză şi a precizat că luni vor avea negocieri atât cu UDMR, cât şi cu minorităţile naţionale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă