29 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialAngajaţii din Finanţe au încheiat protestul şi au părăsit sediul ministerului

Angajaţii din Finanţe au încheiat protestul şi au părăsit sediul ministerului

Angajaţii din Finanţe care au protestat, începând de miercuri la minister, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au mai primit stimulentele salariale de două luni, au decis să încheie manifestarea şi au părăsit sediul instituţiei, după ce ministrul Ialomiţianu i-a anunţat că stimulentele vor fi deblocate, potrivit NewsIn.

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat joi că, în urma negocierilor purtate cu reprezentanţii protestatarilor, a fost luată decizia deblocării stimulentelor, urmând ca o comisie să analizeze modul de repartizare a acestora.

“În urma negocierilor, am ajuns la puncte comune, de deblocare a plăţii stimulentelor, prin analiza, de către o comisie sindicat-minister, a modului în care directorii au repartizat stimulentele. Nu vreau ca directorii să fie beneficiari ai stimulentelor. Veţi primi salariile în mod corect şi vreau să asigur un sistem de salarizare echitabil”, le-a spus Ialomiţianu protestatarilor din Ministerul de Finanţe.

La rândul său, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a precizat că angajaţii care au contribuit la creşterea încasărilor bugetare şi la combaterea fenomenului de evaziune fiscală vor primi stimulentele salariale aferente lunii august în cursul săptămânii viitoare, cu condiţia întoarcerii de vineri la muncă.

“Această ofertă pe care le-am făcut-o cu privire la acordarea corectă a stimulentelor pe indicatori de performanţă este valabilă cu o singură condiţie: să se prezinte de mâine dimineaţă (vineri, n.r.) să-şi reia munca. Astfel, toate aceste discuţii vor fi blocate. Eu cred că şi liderii de sindicat şi colegii vor înţelege că interesul lor este să muncească, să câştige şi să-şi ducă banii acasă, nu să stea pe holurile ministerului de Finanţe şi să încerce să politizeze o mişcare spontană sau o mişcare sindicală. Avem ca variantă, dacă nu vor face acest lucru, inclusiv să-i acţionăm în instanţă pentru suspendarea grevei. Pentru că din acest moment este o grevă”, a spus Blejnar.

Câteva sute de angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice au încetat miercuri lucrul, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au mai primit stimulentele de două luni, spunând că nu mai pot avea un trai decent, în condiţiile în care salariile le-au fost reduse.

Protestul angajaţilor de la Finanţe a continuat şi joi, după eşecul negocierilor de miercuri cu ministrul Ialomiţianu. Astfel, în noaptea de miercuri spre joi, puţin după miezul nopţii, ministrul Gheorghe Ialomiţianu s-a întors la minister pentru a discuta cu liderii de sindicat, însă negocierile au eşuat.

Miercuri seara, Ialomiţianu se baricadase în biroul său de furia angajaţilor supăraţi că nu şi-au primit stimulentele de pe ultimele două luni şi care îi cereau demisia. După o oră, a reuşit să părăsească sediul ministerului cu ajutorul ofiţerilor SPP.

Cele mai citite

Rareș Bogdan a lăsat un ceas în Secu(Real)itate(a) ce indică mereu Doi și-un sfert

Ilustrație: Marian Avramescu Europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan, și-ar fi uitat unul dintre ceasurile din deja celebra sa colecție în sediul Realitatea...

Rareș Bogdan a lăsat un ceas în Secu(Real)itate(a) ce indică mereu Doi și-un sfert

Ilustrație: Marian Avramescu Europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan, și-ar fi uitat unul dintre ceasurile din deja celebra sa colecție în sediul Realitatea...

George Simion a trădat România: Se arată într-un comunicat de presă emis de S.O.S. România

Președintele S.O.S. România, Diana Iovanovici-Șoșoacă, acuză trădarea intereselor naționale de către liderul AUR George Simion a Cedat Teritorii Românești pentru Funcții în Parlamentul European Într-o declarație...
Ultima oră
Pe aceeași temă